Cum a trecut LeAnn Rimes peste crizele de gelozie ale fostei neveste a soțului său

Ultima actualizare:

    LeAnn Rimes și Daniel CibrianFoto: Getty Images
LeAnn Rimes și Daniel CibrianFoto: Getty Images

LeAnn Rimes, vocea pe care cu siguranță ai auzit-o la radio și care te-a impresionat prin inflexiunile spectaculoase și tonurile înalte, are o viață împlinită din toate punctele de vedere.

Leann Rimes (34 de an ) este o artistă care se bucură de o amplă rețea de fani din lumea întreagă datorită hiturilor sale de succes din anii ’90. Artista are o carieră de peste 20 de ani și aproape tot atât  de multe cântece care au ajuns în topurile internaționale.

Care este stilul muzical pe care LeAnn îl abordează și ce cântece ale artistei ți-ar putea fi cunoscute? LeAnn este o cântăreață country care a depășit, nu numai o dată, așteptările și standardele celor care activează în domeniu. Talentul ei nu a rămas nerecunoscut! Primele patru albume ale sale au câștigat discul de platină, în timp ce al cinci-lea și al șase-lea album au fost premiate cu Discul de Aur.

Cel mai cunoscut cântec al artistei este “Can’t Fight The Moonlight”.

Acesta a fost coloana sonoră al filmului “Coyote Ugly”. Single-ul a ocupat locul 1 în topurile din Maria Britanie, Irlanda, Australia și Noua Zeelandă, iar LeAnn a câștigat mii de fani. O altă interpetare a cântăreței este cover-ul melodiei Purple Rain, în care ea își demonstrează amplitudinea vocală.

LeAnn și-a început cariera de la vârsta de 13 ani, când și-a lansat primul album intitulat Blue. A fost nevoită să se împartă între îndatoririle de la liceu și înregistrările pentru album. La vârsta adolescenței a devenit deținătoare a nu mai puțin de 4 albume de platină, o realizare pentru care poate fi invidiată chiar și de cei cu vechime.

Viața personală i-a fost marcată de tensiuni pe care LeAnn a reușit să le depășească cu zâmbetul pe buze. Ea este căsătorită cu Eddie Cibrian (44 de ani), actor care a avut roluri principale în filmele Sunset Beach,CSI Miami și Third Watch. Sunt căsătoriți din 2011, dar circumstanțele în care s-au întâlnit nu au fost dintre cele mai fericite. La vremea respectivă, fiecare dintre cei doi era căsătorit cu altcineva. LyAnn a avut o aventură cu actualul ei soț în anul 2009, lucru care a dus la despărțirea de cel care îi era partener la acea vreme, Dean Sheremet. Cântăreața a fost insultată de nenumărate ori în public de către fosta soție a actualului său soț, dar a refuzat să îi dea replică.

Munca depusă de ea i-a adus artistei aproximativ 10 milioane de dolari și un număr de fani impresionant.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net