Cum explică Donald Trump gafa de la Oscaruri: «Prea multă politică»

Ultima actualizare:

    Donald Trump a fost ironizat de 15 ori în seara Oscarurilor
Donald Trump a fost ironizat de 15 ori în seara Oscarurilor

Cum era de aşteptat ţinta ironiilor la premiile Oscar din acest an a fost Donald Trump. Actualul preşedinte a fost criticat nu mai puţin de 15 ori de actorii prezenţi la gală, dar şi de gazda show-ului Jimmy Kimmel, potrivit unui site de dreapta care a realizat numărătoarea.

Jimmy Kimmel a distrat publicul prezent în sala Dolby Theatre scriindu-i două mesaje pe Twitter preşedintelui Donald Trump, întrebându-l dacă este treaz şi spunându-i că Meryl Streep (despre care Trump a declarat în trecut că este„o actriţă supraevaluată”) îi transmite salutări.

Însă ce va intra cu siguranţă în istorie este gafa de la finalul ceremoniei, când s-a anunţat greşit filmul câştigător. Oscarul pentru cel mai bun film a fost atribuit din greşeală peliculei „La La Land", în loc de „Moonlight".

Gafa de la Oscaruri a fost posibilă pentru că toată lumea era mai preocupată de politică decât de ceremonie, a declarat preşedintele Donald Trump.

„Cred că au fost atât de preocupaţi de politică, încât nu s-au mai concentrat la sfârşit. A fost puţin trist. Incidentul a privat Oscarurile de strălucirea lor. Nu mi-a lăsat impresia unei seri foarte strălucite", a declarat preşedintele, subliniind că a fost la Oscaruri şi ştie cum ar trebui să fie, scrie Telegraph.

Cine e vinovat

Omul vinovat pentru cea mai mare gafă din istoria Oscarurilor este un angajat al companiei Price Waterhouse Cooper, care a explicat că a făcut o „greşeală omenească”, scrie Digi24.

„Asociatul nostru din stânga scenei, Brian Cullinan, i-a înmânat alt plic lui Warren Beatty", a spus bărbatul.

Brian Cullinan şi colega sa Martha Ruiz au fost responsabili de servietele cu numele câştigătorilor. Fiecare dintre ei era aşezat la un capăt al scenei cu câte un set de plicuri. Unul dintre ei i-a înmânat lui Warren Betty plicul cu premiul pentru cea mai bună actriţă, care era pentru Emma Stone, actrița din „La La Land".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2024 04 16 at 20 36 44 jpeg
florin dumitrescu si sotia webp
pepe 1 jpg
banner Cornel Palade png
cub anca serea png
image png
Monica Birladeanu decolteu (2) jpg
banner dinu maxer png
image
actualitate.net
image
actualitate.net