Adevăratul calvar al lui Sue Ellen

Ultima actualizare:

    Linda Grey a publicat anul acesta cartea  „The Road to Happiness Is Always Under Construction“foto: Getty Images
Linda Grey a publicat anul acesta cartea „The Road to Happiness Is Always Under Construction“foto: Getty Images

La începutul acestei luni, chiar înainte de a împlini 75 de ani, actriţa şi-a făcut un cadou al curajului – şi-a publicat memoriile, dezvăluind că suferinţele personajului său din „Dallas“ au fost o joacă pe lângă surprizele realităţii.

Lindra Gray n-a avut o viaţă uşoară încă de la început, viitoarea actriţă crescând alături de o mamă alcoolică. „Nu era o mamă rea, nu devenea violentă, nu ţipa la noi, dar era în lumea ei. Nu-i păsa de nimic, uita să ia de mâncare, aşa că am fost nevoită foarte devreme să încep să gătesc. Iar eu şi sora mea nu ne-am simţit deloc ataşate de mama noastră pe-atunci…”, povesteşte Linda. Nici din partea ta­tălui, bijutier de meserie, nu primeau mai multă căldură. „Nu ne oferea suport emoţional. Era un om bun, dar el doar exista acolo, ca o bucată de mobilă“ Mai mult, Linda a suferit de poliomie­lită, ajungând parţial paralizată, şi a trecut prin durerea pierderii surorii sale, diagnosticată cu o tumoare pe creier. Despre toate aceste traume şi altele care au urmat vedeta a scris detaliat în tomul „The Road to Happiness Is Always Under Construction“.

Citește pe www.okmagazine.ro ce informații șocante dezvăluie Sue Ellen în cartea sa!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner maina almasan jpg
Banner Irinel Columbeanu
Radu Vâlcan e fericit alături de Adela Popescu și copiii lor, în vacanța de la Șușani
banner turda saveta jpg
Cosmin Stan, foto Instagram  jpg
Doina Teodoru, foto Instagram jpg
banner Laurențiu cazan
Cristina Spătar începe anul 2026 în forță
image
actualitate.net
image
actualitate.net