Actori cunoscuți care au refuzat roluri în Game of Thrones și acum regretă!

Ultima actualizare:

    Tamzin Merchan – rolul lui Khaleesi Daenerys Targaryenfoto: arhivă
Tamzin Merchan – rolul lui Khaleesi Daenerys Targaryenfoto: arhivă

Mulți actori și-ar dori în prezent să aibă ocazia de a apărea chiar și câteva secunde într-un serial atât de iubit și de succes precum Game of Thrones. Culmea e că unii chiar au avut această ocazie și i-au dat cu piciorul, acum regretând nespus decizia grăbită.

E drept, asta se-ntâmpla la începutul serialului, când nimeni nu prevedea succesul covârșitor. Haideți, totuși, să vedem care au fost acei actori consacrați care au ratat ocazia de a-și rotunji conturile și de a-și pune numele într-o distribuție de succes.

Tamzin Merchan – rolul lui Khaleesi Daenerys Targaryen

Să-ncepem cu starul din serialul ”The Tudors”, actrița Tamzin Merchan, care fusese aleasă, inițial, drept Khaleesi Daenerys Targaryen, unul dintre persoanejele principale din acest serial. Culmea e că actrița a apucat chiar și să filmeze câteva scene, însă, din motive necunoscute, Tamzin a renunțat la rol.

Chipurile, producătorii HBO au dorit să filmeze din nou și să schimbe mare parte din scenariul primelor episoade, ceea ce i-a dat răgaz lui Tamzin să se răzgândească în privința rolului. Între timp, ea acceptat să filmeze pentru alte seriale, care, însă, nu s-au ridicat nicicând la nivelul notorietății dobândit de „Game of Thrones”. Emilia Clarke a fost cea care a primit rolul și  a făcut istorie cu interpretarea sa.

Vezi aici ce alți actori au refuzat un rol în Game of Thrones!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net