Yoga, bună pentru sănătatea copiilor

Ultima actualizare:

Cu toţii am auzit de yoga, o activitate de autocunoaştere care îmbină exerciţiile fizice cu meditaţia. Se practică de mai bine de 5.000 de ani atât de către adulţi, cât şi de copii. Pentru cei mici poate fi chiar distractiv, dar şi util.

Yoga este recomandată copiilor începând cu vârsta de 2 ani şi are beneficii multiple pentru sănătatea lor, de la dezvoltarea psihomotorie, creşterea echilibrului şi a coordonării, favorizarea digestiei şi respiraţiei, dezvoltarea reflexelor şi până la îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi interacţiune socială. Acesta este motivul pentru care, în Bucureşti, s-au organizat cursuri de Yoga Kids. “O şedinţă durează 50 de minute şi participă 15-20 de copii. Accentul se pune pe interacţiunea dintre ei şi pe încercarea de a-i învăţa să realizeze cât mai multe posturi asemănătoare cu diverse plante sau animale. Etimologic, yoga vine din sanscrită şi înseamnă a uni, iar pentru copii acţionează concomitent la nivel fizic, psihic şi emoţional,  reprezentând uniunea trup, minte şi spirit. Studiile recente au dovedit că micuţii, stimulaţi de interacţiunea pozitivă cu alţi copii, sunt mai încrezători şi relaţionează mai uşor cu cei din jur”, explică Liliana Ionescu, instructor de yoga kids la Club Moving din Bucureşti. În plus, cursurile de yoga kids permit mişcarea liberă, pentru ca cei mai micuţi dintre cursanţi să înţeleagă mai uşor spaţiul în care se află, să îşi conştientizeze propriul corp. Totodată, yoga le dezvoltă sistemul muscular şi îi ajută să se odihnească mai bine. 

image
image
image
image
image
image
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net