Vindecă-te prin miros!

Ultima actualizare:

    Cele mai plăcute şi mai de efect  mirosuri se găsesc în natură,  iar noi le putem folosi acasă  sub formă de uleiuri esenţiale
Cele mai plăcute şi mai de efect mirosuri se găsesc în natură, iar noi le putem folosi acasă sub formă de uleiuri esenţiale

Nu doar ce mănânci şi ce bei contează pentru sănătatea organismului tău, ci şi ce miroşi. În definitv, şi aerul încărcat cu tot felul de particule tot în organismul nostru ajunge, iar acele particule au efecte puternice. Trebuie doar să ştii să te foloseşti de arome potrivite, la ore şi în cantităţi potrivite.

Noi, oamenii, considerăm simţul olfactiv mai puţin important comparativ cu celelalte simţuri pe care le avem. Iar asta deoarece, concret, el ne furnizează doar 2% din informaţia despre mediul înconjurător, pe când simţul vizual, spre exemplu, ne dă 90% din informaţii.

Ce nu ştiai este că, prin miros, poţi să-ţi alegi partenerul potrivit, să simţi pericolul, dar şi să tratezi o mulţime de afecţiuni, aflăm de la Angela Laur, dr. aromaterapeut, membru al Ligii Aromaterapeuţilor din Europa de Est. Asta deoarece substanţele active din uleiurile esenţiale formează un bioimpuls care ajunge direct în hipotalamus, cea mai veche formaţiune a creierului care răspunde de nivelul de hormoni, de calitatea somnului , de pofta de mâncare, de starea psihoemoţională, de nivelul tensiunii arteriale, al insulinei din sânge etc.

Ce poţi să tratezi cu uleiuri esenţiale

Practic orice, spune aromaterapeutul Angela Laur. Dar în primul rând răceli, boli infecţioase, stres, boli ale sistemului respirator, urinar, digestiv. Există uleiuri considerate antibiotice naturale, care distrug microbii din aer şi sunt mai eficiente decât multe antibiotice de sinteză. Altele se folosesc în remedii de întinerire. Spre exemplu, se ştie că regina Cleopatra făcea făcea băi cu ulei de trandafir, acesta conţinând mulţi antioxidanţi, repară ADN-ul celular.

Cum se folosesc

De bază sunt 5 metode:

  • În candelă: se adaugă ulei esenţial, apă, sub care se aprinde o lumânare. 
  • Inhalări reci: pe un şerveţel se picură 1-2 picături de ulei şi se inhalează.
  • Baia aromată: se pun în cadă 4-8 picături, dar trebuie să folosim un emulgator (sare, zahăr, ulei vegetal, bicarbonat de sodiu sau lapte). În caz contrar, uleiul rămâne la suprafaţa apei.
  • Masajul: se adaugă câteva picături de ulei într-o bază de ulei de măsline, argan, avocado, jojoba.
  • Putem îmbogăţi produsele cosmetice cu ulei esenţial. Se poate adăuga în şampon, balsam, creme...

La ce sunt bune uleiurile esenţiale

Potrivit studiilor, uleiul de lămâie sporeşte puterea de concentrare, e un tonic general. Uleiul de rozmarin creşte performanţa creierului datorită unui compus numit 1,8-cineol care, odată pătruns în fluxul sanguin, după o respiraţie normală, ajunge până la creier şi îi activează funcţia. Acest ulei e recomandat la orele prânzului. Tot atunci poţi folosi ulei de mentă, care creşte concentraţia de oxigen din sânge. Uleiul esenţial de brad înlătură oboseala ochilor când lucrezi mult la calculator, e puternic antiviral, antibacterian, imunostimulator, analgezic, antiinflamator. Uleiul de portocal e un excelent remediu împotriva depresiei, ideal pentru serile de toamnă-iarnă, dar şi în cazurile în care avem probleme cu somnul. Levănţica e recomandată copiilor agitaţi, care adorm greu şi au coşmaruri noaptea, iar alte uleiuri au efecte afrodiziace (cel de ylang-ylang, trandafir, iasomie, neroli etc.). Uleiul de chimen are un puternic efect imunostimulator, e antispastic, expectorant, reduce balonarea şi colicile. Uleiul de lemn de trandafiri este total inofensiv, non-toxic, non-iritant, are proprietăţi antiseptice, înlătură iritaţiile pielii şi creşte imunitatea.

Mirosurile urâte ne pot îmbolnăvi

Nu doar aromele plăcute au o importanţă pentru sănătatea noastră. S-a observat că persoanele care sunt în contact îndelungat cu mirosuri urâte (gunoieri, cei de la abatoare, etc.) sunt mai predispuşi la depresii, până la agresivitate sexuală. Aromatizoare chimice au şi ele un efect negativ asupra sistemului nervos, iar în timp duc la o degradare a capacităţilor intelectuale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
supermarket 5202138 1280 jpg
banner pensii png
piata gorjului jpg
poarta spre lumea de dincolo siberia jpg
629aef51e4e9b pelerinaj șumuleu ciuc jpg
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
image
actualitate.net
image
actualitate.net