Vaccinul anti Covid-19 de la Pfizer, sigur și eficient pentru copiii între 5 și 12 ani

Ultima actualizare:

    Pfizer a testat vaccinul anti-Covid pe un eșantion de peste 2.000 de copii între 5 și 12 anifoto: Shutterstock
Pfizer a testat vaccinul anti-Covid pe un eșantion de peste 2.000 de copii între 5 și 12 anifoto: Shutterstock

Laboratorul farmaceutic american Pfizer şi compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech anunţă că vaccinul împotriva Covid-19 Pfizer-BioNTech prezintă un răspuns al anticorpilor ”robust” la copiii cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani şi că urmează să ceară Agenţiei americane a medicamentului FDA autorizarea de urgenţă a acestuia, relatează NBC News, citat de News.ro.

Date obţinute în cadrul unei testări a vaccinului asupra a peste 2.000 de copii arată că acesta este ”sigur, bine tolerat şi a prezentat un răspuns robust în anticorpi neutralizanţi” la categoria de vârstă de 5-12 ani, anunţă luni cele două companii într-un comunicat.

În prezent, niciun vaccin împotriva Covid-19 nu a fost autorizat în vederea vaccinării copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi 11 ani.

Copiii pe care s-au făcut teste au fost vaccinaţi cu două doze mai mici de vaccin decât cele administrate începând de la vârsta de 12 ani, precizează Pfizer.

Pfizer şi BioNTech anunţă luni că urmează să prezinte datele acestui test clinic FDA, în vederea obţinerii unei autorizări de urgenţă a vaccinului.

Vaccinul produce anticorpi, dar și efecte secundare

Vaccinul produce anticorpi - dar şi efecte secundare - comparabile celor observate în cadrul unor teste asupra persoanelor din categoria de vârstă 16-25 de ani, vaccinate cu întreaga doză de Pfizer-BioNTech, precizează cele două companii.

Peste 466,5 milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 au fost administrate în Statele Unite, potrivit Centrelor de Prevenţia şi Controlul Bolilor (CDC).

Vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech este unul dintre cele trei vaccinuri folosite în campania de vaccinare din Statele Unite. Celelalte două sunt vaccinurile Moderna și Johnson & Johnson.

Aproximativ 12,7 milioane de copii în vârstă de până în 18 ani - reprezentând 54% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani - au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin împotriva Covid-19, potrivit Academiei Americane de Pediatrie (AAP), pe baza analizei unor date de la CDC la 15 septembrie.

AAP recomanda în august ca copiii în vârstă de până la 12 ani să nu fie vaccinaţi împotriva Covid-19 înainte ca FDA să aprobe vaccinarea acestei categorii de vârstă.

Citește și:

Câți copii s-au vaccinat împotriva Covid-19. Ultimele cifre anunțate de secretarul de stat Andrei Baciu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cirese piata slatina olt   foto alina mitran (6) jpeg
image
image
image
image
image
image
Castelul Bran FOTO Shutterstock jpg
Dr  Vlad Ciurea jpeg
crocodil pixabay jpg
2925A0F4 C385 4830 B11E 00CE28E4267F jpeg
Furtuna solara FOTO Shutterstock
mancare de tip fast food jpg
Alegeri FOTO Shutterstock jpg
alegerile europarlamentare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net