Uleiul de iasomie calmează durerile și te relaxează

Ultima actualizare:

Uleiul esenţial de iasomie este obţinut din floarea de iasomie, despre care se ştie că are o aromă extrem de puternică, fiind folosită în industria parfumurilor. Însă, un masaj cu acest produs îţi calmează durerile de spate şi îţi relaxează muşchii. Iată cum contribuie iasomia la starea de bine a organismului nostru.

Cicatrizant. Unge-ţi rănile provocate de căzături, băşici sau acnee cu ulei de iasomie şi vei vedea cum se cicatrizează mult mai repede. 

Afrodisiac. Mirosul îmbietor al florii de iasomie îţi ascute simţurile şi te introduce într-o stare romantică. Astfel, un masaj cu acest ulei e deosebit de benefic pentru cuplurile ”certate”. 

Calmant. Mirosul plăcut al uleiului de iasomie poate fi folosit în aromaterapie pentru ameliorarea depresiei. Această aromă stimulează eliberarea serotoninei, dar şi a altor hormoni similari în creier, îmbunătăţind dispoziţia şi dând la o parte gândurile depresive. Poate fi folosită atât cu ajutorul unui dispozitiv de aromaterapie, cât şi prin aplicare cutanată la încheieturile mâinilor ori zona gâtului.

Putere de concentrare. Aplicat direct pe tâmple, uleiul de iasomie poate stimula capacităţile intelectuale. Dacă vrei să te dezmeticeşti mai repede dimineaţa, poţi pune câteva picături de ulei esenţial de iasomie în apa din cadă.

Expectorant. Atunci când eşti răcit şi ai nasul înfundat, iasomia ajută la eliberarea căilor nazale şi respiratorii. Pune câteva picături pe o batistă şi aşeaz-o aproape de pernă. 

Somnifer. Dacă insomniile îţi dau bătăi de cap, aromaterapia cu ulei esenţial de iasomie îţi poate fi de mare ajutor. Proprietăţile relaxante ale acestui ulei te vor ajuta să adormi mai uşor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
mihaela bilic instagram jpg
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net