Şi copiii pot avea colesterolul crescut

Ultima actualizare:

Ultimul studiu realizat în România pe tema colesterolului prezintă date care trebuie să dea de gândit părinţilor. 1 din 25 de copii în vârstă de 10 ani are valori ale LDL peste limita normală. Dacă nu se iau măsuri din timp, peste ani, viitorul adult riscă o mulţime de complicaţii.

Circa 470 de copii şi-au testat colesterolul în cadrul unui program al Fundaţiei CardioPrevent şi o parte dintre ei au fost găsiţi cu un colesterol peste 130 mg/dl. Nu ar trebui să ne mire, mai ales în societatea actuală. Şi copiii pot avea colesterolul rău mărit, iar cauzele sunt: viaţa sedentară, prea mult timp petrecut în faţa televizorului şi a calculatorului, combinate cu alimentaţia bogată în calorii. O altă cauză este cea genetică. E suficient ca unul dintre părinţi să aibă hipercolesterolemie, că şi copilul poate moşteni problema. În acest caz, indiferent de stilul de viaţă, cel mic trebuie luat în observaţie pentru a evita complicaţiile majore date de ateroscleroză (infarct miocardic şi accident vascular cerebral) ce pot apărea adesea la 30-40 de ani. 

Ce-i de făcut dacă prichindelul tău are colesterolul prea mare? În primul rând, pune-l să facă mişcare şi schimbă-i dieta. Exclude din alimentaţie fast-food-ul, produsele de patiserie, dulciurile, băuturile carbogazoase. Prepară-i sucuri naturale, din fructe şi legume proaspăt stoarse, dulciuri făcute în casă, cu făină integrală şi îndulcitori naturali, găteşte sănătos şi mâncaţi cu toţii acele preparate. Puterea exemplului în familie e foarte importantă. Cu cât problemele se acumulează, cu atât vor fi mai greu de remediat, în viitor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net