Statistici îngrijorătoare: înghiţim săptămânal 5 grame de plastic

Ultima actualizare:

Suntem înconjuraţi de plastic. Acesta face rău atât naturii, cât şi nouă, în mod direct. Potrivit unor studii, un om consumă, într-o singură săptămână, 5 grame de plastic, echivalentul unui card de credit. Nutriţionistul Gianluca Mech trage un semnal de alarmă şi spune ce efecte are acest lucru asupra corpului nostru.

“Un studiu realizat recent de Universitatea Newcastle arată că într-o săptămână ingerăm, pe lângă alimente, apă şi aer, aproximativ 2.000 de fragmente din plastic, care intră în corpul nostru şi ale căror efecte nu sunt încă foarte clare. Este vorba despre aproximativ 5 grame de plastic pe săptămână. Asta înseamnă că mâncăm 250 g de plastic în fiecare an”, declară nutriţionistul italian Gianluca Mech. Potrivit specialistului, plasticul ajunge în corpul nostru prin consumul de apă îmbuteliată, peşte, moluşte, în general întregi, practic din toate tipurile de alimente, dar nu numai. Microplasticele sunt polimeri sintetici care pot fi folosiţi ca exfolianţi în produse cosmetice, scruburi, paste de dinţi şi şampoane. Există dovezi care arată că particule mai mici, cunoscute sub numele de nanoplastice, pot pătrunde chiar şi în membranele celulare, precum şi în ţesuturile intestinale. E teoretic posibil să interacţioneze cu ţesuturile biologice într-un mod toxic, dar acest lucru nu a fost încă testat”, explică Gianluca Mech.

Măsuri de precauţie

Reduceţi folosirea de produse de unică folosinţă. Utilizaţi mai degrabă sticle de sticlă, pungi de pânză, o cană proprie în detrimentul paharelor de plastic.

Verificaţi dacă produsele de îngrijire personală nu conţin microsfere; Renunţaţi la scrub!

Luaţi săpun ambalat în hârtie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
gradina bloc pexels jpg
extrageri loto
aeroport cluj pixabay jpg
drum pixabay jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
Mănăstirea Voroneț foto Maria Alexandra Mortu jpeg
ciocan judecator
caragiale eminescu micle jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net