Incredibil! Ce efecte secundare poate să aibă paracetamolul

Ultima actualizare:

Cercetătorii americani au testat infleunţa paracetamolului asupra stării emoţionale a pacienţilor. În afară de faptul că diminuează durerea, medicamentul ar reduce şi senzaţia de plăcere.

Ce preferaţi, să luptaţi împotriva durerii sau să vă lipsiţi de plăcere? Potrivit studiilor de ultimă oră realizate de cercetătorii de la Universitatea de stat din Ohio, ar trebui să ne punem această întrebare înainte de a înghiţi un comprimat de paracetamol. După cum arată ziarul britanic “The Guardian”, experţii americani au descoperit că medicamentul ar tulbura starea noastră emoţională. În urma efectuării mai multor teste, ei au observat că pacienţii ar prezenta o senzaţie mai puţin pregnantă la vederea unor fotografii fie crude, fie plăcute. “Acest lucru înseamnă că paracetamolul ar putea avea consecinţe mai grave decât se credea”, a explicat conducătorul studiului, Geoffrey Durso. “În afara faptului că este analgezic, paracetamolul ar putea să tulbure starea emoţională”. Cercetări anterioare au arătat că medicamentul acţionează atât asupra durerii fizice, cât şi a celei de origine fiziologică.

Experimentul care a dovedit efectele îngrijorătoare

“Cea mai mare parte a oamenilor nu are cunoştinţă de impactul emoţional pe care îl cauzează paracetamolul”, spune doctorul Baldwin Way, profesor asistent de psihologie. Cercerătorii au făcut un test asupra a 82 de voluntari cărora le-au cerut să ia 1.000 miligrame de paracetamol sau un placebo. La o oră după ingestie, pacienţii au trebuit să noteze efectele pozitive sau negative pe care le produc 40 de fotografii, ordonate de la cele mai neplăcute (cu copii subnutriţi) până la cele mai plăcute (cu copii care se joacă veseli cu pisicuţi), inclusiv imagini neutre (o vacă păscând). Contrar efectelor la placebo, efectele resimţite de pacienţii care au luat paracetamol au fost mult mai tranşante. Fotografile pozitive nu i-au impresionat deloc, iar cele negative nu le-au provocat sentimente de milă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
vreme jpg
image png
femeie cu troler in aeroport jpg
1 control medical 1402173971 jpg jpeg
ghiozdan shutter 1082255939 jpeg
vouchere de vacanta jpg
uscare par jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net