Deseori, mâncarea este cel mai bun medicament

Ultima actualizare:

    Hrana trebuie să conțină  alimente neprocesateSursa foto: m,click.ro
Hrana trebuie să conțină alimente neprocesateSursa foto: m,click.ro

Hipocrate, considerat părintele medicinei, cel mai vestit medic al Greciei Antice a constatat că , atunci când oamenii sunt preocupaţi ca dieta lor să se bazeze pe plante proaspete, dezvoltă mai puţine afecţiuni medicale.

De aceea, în opinia ilustrului medic al Antichităţii, principala sa formă de tratament consta în îmbunătăţirea dietei pacientului. Pornind de la această opinie, un studiu recent, realizat cu participarea a peste 7000 de subiecţi, publicat în New England journal of Medicine, a scos la iveală că persoanele care urmau o dietă în stil mediteranean aveau un risc cu 30 la sută mai mic să sufere un atac cerebral sau infarct miocardic, decât cei care consumau puţine grăsimi.

Legătura dintre mâncare și sănătate, studiată de epigenetică

De asemenea, legătura dintre mâncare şi sănătate este studiată de epigenetică, ştiinţa despre influenţa stilului de viaţă şi a mediului asupra activării sau dezactivării diferitelor gene. Epigenetica susţine că mâncarea procesată cu zahăr, grăsimile animale saturate, grăsimile trans, dar şi aditivii influenţează starea noastră de sănătate; aceste substanţe pot activa  gene responsabile de apariţia unor boli grave. Când hrana nu conţine astfel de substanţe, genele buclucaşe rămân inactive: „În cazul persoanelor care preferă acea hrană cu mâncare procesată, cu grăsimi animale, acestora le lipsesc nutrienţii sănătoşi, tocmai acele substanţe care activează genele protectoare”, susţine doctorul cardiolog Joel Kaln, autorul volumului ”Cartea holistică a inimii”.   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
mana maicii domnului jpg
ploaie jpg
ion luca caragiale captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net