Cum să nu te îngraşi în vacanţă

Ultima actualizare:

Când eşti în vacanţă, uiţi de toate regulile. Mese bogate şi la ore nepotrivite, alcool şi multe dulciuri, toate acestea îţi dau senzaţia de libertate, că doar eşti în concediu. Însă, vor avea urmări şi la finalul distracţiei vei realiza că nu mai încapi în aceeaşi garderobă. Iată ce trebuie să faci ca să nu ajungi în această situaţie!

Pune în bagaj şi haine sport

Când împachetezi, include în geantă şi echipamentul sportiv, pentru a-ţi completa vacanţa cu obiceiuri sănătoase. Făcând şi puţină activitate fizică, îţi va veni mult mai greu să dai iama în dulciuri, pizza sau alte specialităţi locale. Un astfel de program la intervale regulate îţi va da un tonus bun pentru explorarea noului spaţiu în care te afli şi îţi va induce nevoia de echilibru în tot ceea ce experimentezi.

Mănâncă înainte de a ajunge la destinaţie

Dacă faci acest lucru, vei fi scutit de o mulţime de neplăceri. Pe de o parte, vei evita agitaţia de a găsi în grabă cel mai potrivit loc pentru a mânca, imediat ce ai ajuns. Implicit, vei evita o posibilă primă experienţă negativă. Pe de altă parte, nu vei simţi senzaţia aceea de foame năpraznică, ce te îndeamnă să cumperi cât mai mult sau să mănânci în cantităţi nemăsurate. 

Mergi cât mai mult pe jos

Dacă starea fizică îţi permite, nu evita să explorezi cât mai mult mergând pe jos. Pe lângă faptul că este un exerciţiu foarte bun pentru organism, ai ocazia să îmbini utilul cu plăcutul. Poţi descoperi oameni, locuri ascunse, mirosuri specifice pe care poate le-ai fi ratat dacă ai fi ales să te deplasezi cu maşina.

Mănâncă măcar o masă sănătoasă pe zi

Indiferent cât alegi să mănânci pe parcursul unei zile, încearcă una din mese să fie sănătoasă. Salate, carne slabă, precum pui sau peşte, serveşte-le preferabil în ultima parte a zilei, atunci când digestia se desfăşoară mai greu. De asemenea, încearcă să păstrezi dulciurile, prăjiturile şi alte alimente bogate în calorii şi carbohidraţi în prima jumătate a zilei.

Bea cât mai multă apă

Indiferent ce ai mânca, apa te ajută să îţi recapeţi vigoarea şi să te hidratezi pe măsură. Iar dacă vei încerca o varietate semnificativă de băuturi alcoolice, atunci e indispensabilă. Alcoolul şi mesele bogate generează dureri severe de cap, iar apa este de cele mai multe ori un remediu natural potrivit. De altfel, atunci când consumi apă suficient de mult, senzaţia de foame nu mai este resimţită la fel de puternic, iar porţiile tind să scadă cantitativ.

Atenţie la zahăr

Alimentele dulci trebuie consumate în prima parte a zilei şi sunt de preferat fructele în detrimentul prăjiturilor. Şi îngheţata poate fi o variantă la îndemână, pentru că are cele mai puţine calorii.

Ia cu tine gustări sănătoase 

Dacă te plimbi prin oraş, pentru a evita tentaţiile care apar la tot pasul, ia în rucsac gustări sănătoase, precum seminţe, nuci, fructe uscate, astfel încât să îţi poată potoli foamea până la masă.

Nu renunţa niciodată la masa de prânz

Indiferent ce alegeri faci dimineaţa şi seara, fă în aşa fel încât masa de prânz să fie masa principală a zilei, care să fie hrănitoare şi să îţi asigure aportul de vitamine şi proteine de care ai nevoie pentru o zi plină. Astfel, nu vei resimţi pe parcurs senzaţia de foame atât de puternic şi vei evita să mănânci mult pe final de zi, conform www.sanatatesistaredebine.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
batic dacic pe Columna 640x370 jpg
sat pixabay jpg
nava de croaziera foto pixabay
West Side Flower Fest 2 1 scaled jpg
crima sibiu jpg
parcul Buila Vanturarita jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Captură de ecran din 2024 05 19 la 10 10 00 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net