Cum să faci faţă ispitelor culinare în timpul vacanţei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Eşti în vacanţă, aşadar toate regulile au rămas acasă! Nu te mai uiţi la ceas înainte să serveşti cina, nu mai măsori câte grame are desertul din farfurie, iar băuturile sunt la discreţie! Doar e concediu, nu? Toate vor avea urmări, iar la finalul distracţiei vei realiza că nu mai încapi în aceeaşi garderobă. Iată ce trebuie să faci ca să nu ajungi în această situaţie!

  • Pune în bagaj şi haine sport. Ia-ţi echipamentul de sport cu tine, pentru a-ţi completa vacanţa cu obiceiuri sănătoase. Făcând şi puţină activitate fizică, îţi va veni mult mai greu să dai iama în dulciuri, pizza, sau alte specialităţi locale. 
  • Mănâncă înainte de a ajunge la destinaţie. Vei fi scutit de o mulţime de neplăceri. Vei evita agitaţia de a găsi în grabă cel mai potrivit loc pentru a mânca, imediat ce ai ajuns. Apoi, nu vei simţi senzaţia de foame năpraznică, ce te îndeamnă să mănânci în cantităţi nemăsurate. 
  • Mergi cât mai mult pe jos. Dacă starea fizică îţi permite, nu evita să explorezi cât mai mult mergând pe jos. Pe lângă faptul că este un exerciţiu foarte bun pentru organism, ai ocazia să îmbini utilul cu plăcutul. 
  • Mănâncă măcar o masă sănătoasă pe zi. Indiferent cât alegi să mănânci pe parcursul unei zile, încearcă una din mese să fie sănătoasă. Salate, carne slabă (pui sau peşte) serveşte-le în ultima parte a zilei, atunci când digestia se desfăşoară mai greu. Păstrează alimente bogate în calorii şi carbohidraţi în prima jumătate a zilei.
  • Bea cât mai multă apă. Apa te ajută să îţi recapeţi vigoarea şi să te hidratezi pe măsură. Alcoolul şi mesele bogate generează dureri severe de cap, iar apa este un remediu natural potrivit. De altfel, atunci când consumi apă suficient de mult, senzaţia de foame nu mai este resimţită la fel de puternic, iar porţiile tind să scadă cantitativ.
  • Atenţie la zahăr. Alimentele dulci trebuie consumate în prima parte a zilei şi sunt de preferat fructele în detrimentul prăjiturilor. Şi îngheţata poate fi o variantă la îndemână, pentru că are cele mai puţine calorii.
  • Ia cu tine gustări sănătoase. Dacă te plimbi prin oraş, pentru a evita tentaţiile care apar, ia în rucsac gustări sănătoase, precum seminţe, nuci, fructe uscate.
  • Nu renunţa la masa de prânz. Indiferent ce alegeri faci dimineaţa şi seara, fă în aşa fel încât prânzul să fie masa principală a zilei, care să fie hrănitoare şi să îţi asigure aportul de vitamine şi proteine de care ai nevoie, conform www.sanatatesistaredebine.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
image png
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net