Ce şi cât trebuie să bem pe căldură

Ultima actualizare:

    Foto: 123rf
Foto: 123rf

România se topeşte! Zilele caniculare ne pot afecta serios sănătatea dacă nu respectăm câteva reguli simple. Academicianul Ovidiu Bojor, expert în terapii naturale, ne explică pe larg cum să prevenim şi să tratăm afecţiunile cauzate de caniculă în cadrul unui serial Click! Află azi de ce sunt importante lichidele.

  • De obicei, medicii recomandă circa doi litri de lichide zilnic, fără să precizeze cum trebuie consumate. Foarte multe persoane umblă toată ziua cu sticluţa de apă minerală sau de sucuri comerciale, care conţin cofeină şi beau tot timpul. Este greşit.
  • Hidratarea principală se va face dimineaţa devreme, în timpul micului dejun, cu ceaiuri din plante preferate, cel puţin o jumătate de litru.
  • Dimineaţa, când e răcoare, pierderea prin transpiraţie a apei şi sărurilor este mult mai mică decât în timpul zilei. În timpul zilei, hidratarea cea mai bună se face prin supe sau ciorbe, chiar reci, dar nu sub +10°C, preparate din legume, care asigură şi înlocuirea sărurilor minerale din organism.
  • Necesarul de lichide, în funcţie de vârstă şi greutate corporală, se estimează la 1,5-2 litri zilnic. În această cantitate intră ceaiurile de dimineaţă, sucurile de fructe, supele şi ciorbele. Diferenţa se completează cu apă minerală sau cu o sticlă de bere, care trebuie băute treptat, cu înghiţituri cât mai rare.
  • Măcar în timpul verii se impune să renunţăm la alcool şi să reducem consumul de cafea şi de băuturi care conţin cofeină, deoarece toate acestea contribuie la deshidratare.
  • Pentru rehidratarea eficientă a organismului în timpul zilei există o formulă simplă, dar ignorată la noi. Se prepară două căni de lichide. În prima cană (de 250 ml) se amestecă, după preferinţă şi din ceea ce avem la îndemână, suc de portocale, grapefruit, mere, pepene verde, caise, piersici, vişine etc. Sucurile de fructe pot fi diluate 1:1 cu apă, iar în cană se adaugă o jumătate de linguriţă de miere şi un vârf de sare gemă. A doua cană (tot de 250 ml) se umple cu apă şi se adaugă un sfert de linguriţă de bicarbonat de sodiu, pentru echilibrarea electroliţilor. Se soarbe puţin din prima cană, apoi tot puţin din a doua cană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razvan Lucescu Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
facebook1 jpg
emil racovita colaj captura video jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
62137595 jpg
fructe pexels jpg
biserica de la ersig adevarul ro jpg
avion pexels jpg
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net