Ce să faci ca să trăieşti până la 100 de ani

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cheia longevităţii este să fii determinat în viaţă şi să ai tot timpul ceva de făcut. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii din San Diego, SUA.

Până acum se ştia că secretul unei lungi vieţi este dieta sănătoasă şi multe exerciţii fizice. Însă cei care vor să ajungă la vârsta de 100 de ani trebuie să ştie că oamenii hotărâţi, care ştiu ce vor de la viaţă, au toate şansele să trăiască mai mult. Persoanele care privesc mereu partea plină a paharului, sunt determinate şi se menţin permanent ocupate au o viaţă mai lungă. Este concluzia unui studiu recent efectuat de cercetătorii americani. Iubirea din partea familiei, un caracter cinstit şi corect îndreptat spre ajutorarea semenilor şi o credinţă religioasă puternică sunt de asemenea factori importanţi pentru o viaţă sănătoasă mai lungă. Cercetătorii de la Universitatea din California San Diego au studiat 29 de persoane cu vârste între 91 şi 101 ani care sunt mai sănătose decât persoane cu vârste între 51 şi 75 de ani, care nu sunt hotărâte în ceea ce fac, nu sunt active mereu şi nu sunt credincioase. Este favorabilă şi o dietă meditereaneană bazată pe ulei de măsline, fructe proaspete, legume şi peşte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net