Ce face bebelușul în burtă când mama fumează în timpul sarcinii FOTO

Ultima actualizare:

    Sistemul nervos central al fetușilor cu mame fumătoare nu se dezvoltă la fel de repede ca în cazul celor cu mame nefumătoarefoto: Hepta
Sistemul nervos central al fetușilor cu mame fumătoare nu se dezvoltă la fel de repede ca în cazul celor cu mame nefumătoarefoto: Hepta

Când femeile însărcinate fumează, efectele pot fi observate în comportamentul intrauterin al fetuşilor, potrivit cercetătorilor care au studiat imaginile obţinute cu ajutorul unor ecografii 4D.

Fetuşii sănătoşi încep să exploreze mediul în care se dezvoltă atingându-şi membrele şi faţa şi efectutând o serie de mişcări ale gurii, dar aceste mişcări devin mai puţin frecvente pe măsură ce sistemul nervos central, care controlează mişcările, se dezvoltă, informează abcnews.com, preluat de Mediafax.

Cum arată fetusul cu o mama fumătoare (rîndul de sus) și fetusul cu o mamă nefumătoare (rândul de jos)

Expunerea la nicotină în sine are efecte mari asupra dezvoltării optime a copilului
Expunerea la nicotină în sine are efecte mari asupra dezvoltării optime a copilului

O echipă de cercetători din Marea Britanie, condusă de Nadja Reissland de la Universitatea Durham, a observat mii de mişcări subtile ale gurii şi atingeri ale feţei şi corpului, în cadrul a 80 de ecografii 4D realizate în cazul a 20 de fetuşi. Patru dintre ecografii aparţineau unor femei care fumau în medie 14 ţigări pe zi, iar celelalte 16 ecografii fuseseră realizate de gravide nefumătoare.

Ecografiile au fost realizate la patru intervale temporare, între săptămâna a 24-a şi săptămâna a 36-a a sarcinii, iar gravidele au completat şi chestionare referitoare la stres şi depresie. Cea de-a patra dimensiune în cazul ecografiilor 4D este timpul. "Tehnologia ne permite în prezent să vedem ceea ce înainte era inaccesibil, revelându-ne cum afectează fumatul dezvoltarea fetusului, în moduri pe care nu le cunoşteam", a declarat Brian Francis, de la Universitatea Lancaster, coautor al studiului. "Avem din nou dovezi clare ale efectelor negative pe care fumatul le are în timpul sarcinii", a mai spus Francis.

Toţi bebeluşii studiaţi s-au născut sănătoşi

Deși nici un bebeluș nu a avut probleme de sănătate, fetuşii mamelor care fumau au prezentat un număr mai mare de mişcări ale gurii commparativ cu numărul în scădere al mişcărilor care sunt observate în mod normal în timpul dezvoltării intrauterine, spre finalul sarcinii. Cercetătorii au descoperit şi o întârziere în ce priveşte reducerea numărului de atingeri faciale în cazul fetuşilor ale căror mame fumau. Cercetătorii cred că motivul pentru care fetuşii au aceste reacţii ar fi că sistemul nervos central nu s-a dezvoltat la fel de repede şi în acelaşi mod ca în cazul fetuşilor ale căror mame nu fumează. "Imaginile sugerează că fetuşii ai căror mame fumează sunt mult mai puţin maturi din punct de vedere al comportamentului", a declarat Nadja Reissland.

Studii anterioare au indicat apariţia unei întârzieri în ce priveşte dezvoltarea abilităţilor de procesare a vorbirii în cazul bebeluşilor expuşi fumatului în perioada prenatală. "Descoperirile noastre vin să susţină rezultatele altor studii care subliniază că stresul şi depresia au un efect important asupra mişcărilor fetale, iar fetuşii trebuie să fie verificaţi din acest punct de vedere, dar, în plus, aceste rezultate ne indică faptul că expunerea la nicotină în sine are efecte mai mari asupra dezvoltării copilului", a spus Reissland.

Rezultatele studiului pilot au fost publicate în revista Acta Paediatrica, dar este nevoie de o cercetare mai aprofundată pentru a confirma definitiv descoperirile şi a analiza, de asemenea, efectele specifice ale fumatului asupra dezvoltării copiilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net