Uite cum suferă piciorul tău când porţi tocuri

Ultima actualizare:

Pantofii cu toc pun în valoare picioarele purtătoarei, însă aceştia pot dăuna, dacă sunt purtaţi foarte des.

Oamenii de ştiinţă din Seul au ajuns la această concluzie după ce au studiat efectele pantofilor cu toc de cel puţin 10 cm asupra femeilor care îi poartă de cel puţin 3 ori pe săptămână timp de 3 ani. Iată la ce pericole sunt expuse picioarele!

  • Mersul în pantofi înalţi duce la contractarea vaselor de sânge şi împiedică transmiterea impulsurilor nervoase la creier.
  • Există un pericol foarte mare să-ţi suceşti piciorul şi să-ţi scrânteşti glezna. 
  • Degetele sunt supuse la riscul creşterii unghiilor în carne şi a infecţiilor unghiilor.
  • Introducerea piciorului într-un pantof cu toc poate avea consecinţe serioase asupra stării generale de sănătate. Întreaga greutate a corpului se lasă pe picioare, acest lucru fiind foarte periculos pentru cei supraponderali.
  • 5 cm este înălţimea peste care tocurile devin deosebit de periculoase. O zi de mers pe tocuri exercită o presiune de câteva tone pe degetele de la picioare, conducând la deformări ale monturilor.
  • Poţi ajunge să suferi de dureri şi inflamaţii la nivelul metatarsienelor, din cauza greutăţii corpului, care este împinsă în faţă în urma înălţimii la care se află călcâiul.
  • Deosebit de afectat poate fi şi tendonul lui Ahile, cel mai mare tendon din corp, scurtându-se şi îngustându-se, astfel încât, atunci când vei purta o încălţăminte plată, pot apărea inflamaţii şi dureri.
  • Dacă porţi astfel de încălţăminte în fiecare zi, poţi ajunge să suferi de osteoartrită la genunchi, presiunea asupra părţii interioare a genunchiului fiind cu 26% mai mare din cauza faptului că centrul de greutate al corpului e “deplasat” în faţă .

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Horoscop FOTO Shutterstock jpg
Fasole jpg
Horoscopul lunii iunie horoscop lunar 2023 shutterstock 2056174655 jpg
zodii norocoase jpg
chiftele pexels jpg
Horoscop jpg
leustean jpg
Luna plina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net