Uite cum alegem ochelarii de soare potriviţi!

Odată cu venirea căldurii, razele ultraviolete pot deveni un duşman de temut dacă nu ştim cum să ne protejăm ochii. Dacă nu ţi-ai cumpărat încă, acum este momentul să mergi la magazin în căutarea unei perechi de ochelari de soare. Dar ştii ce să alegi? Specialistul oftalmolog Monica Pop ne învaţă tot ce trebuie să ştim atunci când mergem la cumpărături.

Ochelari de soare vezi peste tot şi găseşti aproape în orice magazin. Important este să ştii cum să-i alegi pe cei care să te protejeze cel mai bine. Iată de ce trebuie să ţinem cont!

Caută însemnul CE, marcat pe ochelari. Acesta indică faptul că lentilele corespund standardelor europene.

Uită-te după o etichetă specială care îţi spune că lentilele blochează 99% - 100% din razele ultraviolete de tip A şi B.

Află că este mai nociv pentru ochii tăi să porţi ochelari care nu blochează razele UV decât să nu porţi deloc.

Lentilele de plastic sunt, de cele mai multe ori, mai eficiente decât lentilele din sticlă, nemaipunând la socoteală că se sparg mai greu.

 Lentilele întunecate nu îţi oferă o protecţie mai bună. Ceea ce oferă protecţie în calea razelor ultraviolete este o peliculă de la suprafaţa lentilei şi nu culoarea acesteia.


Optează pentru ochelari în funcţie de forma feţei!

Specialiştii siteului ochelaridesoare.ro ne spun cum să cumpărăm în funcţie de forma feţei: ovală, rotundă, pătrată sau ascuţită.

Faţă pătrată - ochelarii trebuie să fie rotunzi sau ovali. Evită ramele pătrate sau unghiulare.

Faţă ovală - acestui tip de fizionomie i se potrivesc aproape toate modelele de ochelari. Fii atent doar la mărimea lor în raport cu mărimea feţei tale.

Faţă rotundă - alege ochelari cu lentile late. Evită ramele rotunde!

Faţă ascuţită - cumpără rame subţiri, rotunde sau pătrate dar care să nu aibă marginea de sus lată.

Ce culoare a lentilelor alegem?

Maro - se folosesc pentru filtrarea radiaţiilor albastre. Este culoarea ideală pentru sporturi în aer liber şi sunt indicate în cazul persoanelor cu miopie.

Verde - permit percepţia culorilor cu foarte mici alteraţii. Sunt recomandate pentru sporturi nautice şi persoanelor care suferă de hipermetropie.

Galben - îmbunătăţesc contrastul în zilele înnorate sau ceţoase.

Gri - permit o folosire continuă, întrucât transmit uniform lumina şi respectă culorile naturale. Se recomandă la condus.

Atenţie la ochelarii de soare pentru copii!

Dacă dorim să cumpărăm celui mic ochelari de soare, trebuie să fim foarte atenţi la modelul pe care îl alegem.

Ochelarii trebuie să aibă protecţie 100% împotriva ra­­zelor ultraviolete de tip A şi B.

Evită componentele meta­lice sau părţile ascuţite.

Alege modele uşoare, care să nu alunece de pe nas.

Caută ochelari rezistenţi la şocuri.

Cumpără modele cu lentile polarizate, care elimină strălucirea de pe suprafeţele plane.

Ochelari pentru copii găseşti în magazinele specializate precum Optiblu, Miniblu, Mothercare, Pixel etc.

«Lentilele închise la culoare dau dependenţă» Prof. dr. Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti

„Cel mai important este ca purtătorii de ochelari de vedere să folosească ochelari de soare cu dioptriile corespunzătoare, indiferent de culoarea lentilei.De asemenea, miopii şi cei care au fotofobie trebuie să aibă lentile heliomate. O altă recomandare este ca oamenii să nu poarte în mod constant ochelari de soare cu lentile închise la culoare, deoarece dau dependenţă.Pentru persoanele care nu au probleme de vedere principalul criteriu după care trebuie aleşi ochelarii de soare trebuie să fie următorul: să dea ochiului aceeaşi vedere pe care o are în mod normal. Mai exact, să nu fie deteriorată vederea".