Prin ce transformări trec femeile în timpul sarcinii. La ce trebuie să te aştepţi în decursul celor 9 luni

Ultima actualizare:

    Pentru a reuși să rămâi însărcinată, informează-te din surse sigure și mergi la medic!foto: arhiva Click!
Pentru a reuși să rămâi însărcinată, informează-te din surse sigure și mergi la medic!foto: arhiva Click!

Întregul organism al femeii se modifică pe parcursul celor 9 luni de sarcină. Deşi majoritatea femeilor sunt speriate de aceste schimbări, viitoarele mămici trebuie să înţeleagă că acest lucru se întâmplă pentru că poartă în pântece un bebeluş şi nu pentru că sunt simptome de boală. Click! a trecut în revistă prin ce transformări trec femeile în timpul sarcinii.

Nici o sarcină nu seamănă cu alta, chiar dacă o femeie poate trece de mai multe ori prin această experienţă. Modificările care apar nu trebuie să îngrijoreze nici o viitoare mămică. Dacă nu ştii la ce trebuie să te aştepţi pe parcursul celor nouă luni, Click! îţi spune prin ce transformări trec femeile în timpul sarcinii. Multe femei pleacă la lungul drum al celor 9 luni cu câteva idei greşite legate de sarcina şi rămân uimite când descoperă că lucrurile nu stau chiar aşa. Sarcina debutează cu greţuri matinale, oboseală şi burtică în creştere, stări care ar trebui să nu le sperie pe viitoarele mămici, dar şi alte modificări care îţi pot crea un oarecare disconfort. 

Prin ce transformări trec femeile în timpul sarcinii. Sângele aproape că îşi dublează volumul

În timpul sarcinii, volumul sângelui creşte cu peste 50%. O cincime din acest sânge este "pompat" către uter, care trebuie să susţină sarcina. Sângele este utilizat apoi pentru a "hrăni" celulele viitorului bebeluş şi va fi folosit de acesta până când  organismul lui va fi capabil să formeze singur globule roşii. Pe parcursul sarcinii, în interiorul corpului se formează placenta, care se elimina la naştere. Această structură conferă bebeluşului oxigenul şi nutrienţii de care are nevoie pentru a se dezvoltă. Fătul şi placentă sunt legate prin cordonul ombilical. După naştere, rolul placentei s-a încheiat, iar această trebuie eliminată.

Prin ce transformări trec femeile în timpul sarcinii. Gravidele au pofte ciudate

Sarcina îţi permite să gusti din aproximativ tot ce ai poftă, cu excepţia alimentelor periculoase pentru această perioada. Tot acum, eşti predispusă şi la nişte preferinţe culinare ciudate. Este posibil să pofteşti la alimente pe care înainte nu ai fi pus gură sau să faci combinaţii neobişnuite de mâncăruri, care te-ar putea lua prin surprindere.

Prin ce transformări trec femeile în timpul sarcinii. Gravidele au o strălucire aparte

Se spune despre femeile gravide că strălucesc. Trecând peste bucuria pe care o afişezi pentru că vei deveni mămică, fizic, chiar se produc nişte schimbări vizibile. Datorită circulaţiei mai bune a sângelui şi a hormonilor, pielea este strălucitoare şi obrajii îmbujoraţi. La mijlocul sarcinii, simptomele neplăcute încep să dispară, burtică nu este foarte proeminentă, iar libidoul creşte. Toate acestea, pe lângă strălucirea chipului, vor crea condiţii excelente pentru o bună relaţie de cuplu. Nivelul crescut de sânge din organism irigă puternic zonele genitale. În plus, hormonii sporesc dorinţa sexuală. Aşa se explică de ce unele femei însărcinate au mult mai uşor orgasm. Totuşi, sunt şi femei care, tot datorită hormonilor, în timpul sarcinii, nici nu vor să audă cuvântul sex.

Prin ce transformări trec femeile în timpul sarcinii. Sânii se măresc, iar părul arată impecabil

Chiar dacă apare strălucirea de sarcină, sânii se măresc şi devin foarte "apetisanţi", iar părul arată mai bine că niciodată (în timpul sarcinii, nivelul de estrogen creşte, ceea ce înseamnă că îţi va cădea mai puţin par), este foarte posibil că aceste avantaje ale sarcinii să nu fie suficiente pentru a te simţi atrăgătoare şi frumoasă. Hormonii sarcinii slăbesc încheieturile şi ligamentele. Oasele îşi modifică poziţia, astfel încât burtică să poată creşte, bazinul se lăţeşte pentru a permite naşterea. Uneori, aceste modificări sunt însoţite de durere. După naştere, ligamentele se întăresc din nou.

Prin ce transformări trec femeile în timpul sarcinii. Viitoarele mămici obosesc mai repede  

Pe măsură ce sarcina avansează, respiraţia ţi se modifică şi se scurtează. Cauza este bebeluşul care apasă pe diafragmă. Progesteronul din organism transmite creierului mesajul de a limita nivelul de dioxid de carbon din sânge. Cu cât te apropii mai mult de momentul naşterii, cu atât scapi de greţurile matinale, dar nu şi de disconfortul abdominal care apare odată cu creşterea burticii, de durerile de spate, umflăturile picioarelor, balonare sau constipaţie. 

Din momentul în care afli că vei deveni mămică, bucuria nu este singurul lucru care te va cuprinde. Apar o serie de temeri legate de copil şi de evoluţia sarcinii. Vei fi îngrijorată de faptul că vei pierde bebeluşul, te va măcina gândul că poate nu se dezvoltă normal şi vei trăi emoţii mari la fiecare ecografie sau control medical.

Prin ce transformări trec femeile în timpul sarcinii. Talpă piciorului ţi se va mări 

Spre sfârşitul sarcinii este posibil să mai apară şi alte modificări la care te aşteptai mai puţin. Când eşti gravidă, talpă piciorului are tendinţa de a creşte din cauza hormonilor care determina şi lăţirea soldurilor. Poate fi un efect permanent, care rămâne şi după naşterea copilului, ceea ce te poate face să îţi schimbi toate perechile de pantofi de dinainte, dar uneori această creştere a labei piciorului este aproape insesizabilă. Schimbările bruşte de dispoziţie sunt frecvente în sarcina, în special în primul trimestru, şi sunt cauzate de furtunile hormonale care au loc în organism. Poate fi destul de supărător să treci de la plâns la râs şi invers, fără nici un avertisment sau motiv pentru a avea astfel de schimbări de dispoziţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
chiftele pexels jpg
Horoscop jpg
leustean jpg
Luna plina jpg
Trei zodii au probleme de sănătate în luna februarie, sursă foto: Pixabay
zodii meteoriti png
horoscop webp
alimente cancer jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net