Când expiră de fapt mâncarea?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Febra Sărbătorilor a paralizat majoritatea supermarketurilor! Conform statisticilor realizate de specialiştii britanici, majoritatea oamenilor cheltuiesc cele mai mari sume de bani pe alimente, iar la început de an, cantitatea de mâncare aruncată la gunoi depăşeşte 20 de miliarde de tone la nivel mondial.

Profesorul Tim Spector de la King’s College, din Londra, a descoperit că multe alimente nu trebuiau aruncate pentru că nu expiraseră, iar altele fuseseră desigilate inutil pentru că nu au fost gătite. Conform unei analize atente, peste 40% din gunoaie nu erau periculoase pentru organismul uman şi puteau fi consumate. „Producătorii trec un termen de garanţie orientativ pe produs. Acesta trebuie analizat însă prin pipăit, miros şi gust pentru a observa dacă a expirat sau nu”, susţine profesorul. Iată la ce trebuie să fim atenţi şi ce produse nu expiră nici dacă depăşim termenul de garanţie inscripţionat pe ele!

Brânzeturi

Brânzeturile maturate, tari, pot fi mâncate mult timp după depăşirea termenului notat în dreptul secţiunii „A se consuma de preferinţă înainte de...” Dacă se formează un strat de mucegai la suprafaţă, acesta poate fi îndepărtat cu un cuţit, iar brânza de dedesubt e numai bună de consumat. Grijă însă la brânzeturile moi de tipul Camembert, brie şi brânza moale de capră. Pot dezvolta bacterii precum listeria, periculoasă pentru copii şi vârstnici.

Congelatele

Congelarea este modul ideal de a conserva alimentele. Dacă aţi pus în congelator o bucată de carne sau o pungă cu peşte şi observaţi apoi că şi-au depăşit termenul de valabilitate, nu vă îngrijoraţi. Le puteţi prepara liniştiţi pentru că nu s-au deteriorat. Dacă nu aţi avut probleme cu congelatorul, aceste produse pot fi mâncate fără grijă şi la trei-patru luni după data de expirare. 

Cartofi

Nu trebuie să aruncaţi întreaga pungă de cartofi dacă unul sau doi au înmugurit sau au devenit moi. Aruncaţi cartofii bolnavi şi salvaţi restul conţinutului. Nutriţioniştii britanici ne avertizează că în cazul cartofilor nu doar petele întunecate trebuie îndepărtate cu ajutorul unui cuţit. Mult mai periculoase pentru sistemul digestiv sunt petele verzi de pe cartofi. Cu atât mai mult cu cât puneţi cartoful la prăjit.

Şunca

Carnea conservată în sare rezistă mai mult timp. În plus, în cazul mezelurilor şi al cărnurilor procesate, producătorii adaugă şi o sumedenie de conservanţi. Aşa că le puteţi mânca şi la câteva zile după ce au expirat, în cazul în care nu le-aţi rupt ambalajul. 

Bananele

În cazul bananelor, practic, nu există noţiunea de termen de valabilitate. Mulţi aruncă bananele când li se înnegreşte coaja, fără să ştie cât de gustoase sunt taman atunci. La banane o regulă trebuie avută în vedere: cu cât e mai moale cu atât este mai dulce.

Salata

Pungile cu salată lăsate în frigider câteva zile pot fi consumate lejer chiar dacă pe ambalaj scrie că au expirat. Nu îşi pierd din gust şi nu se ofilesc dacă ambalajul nu a fost desfăcut. Temperatura constantă le-a conservat. Specialiştii recomandă ca, în cazul în care salata a depăşit cu o săptămână data expirării, să fie folosită în supă.

Peşte şi carne

Un bun reper în ceea ce priveşte alterarea acestor tipuri de carne este mirosul. În cazul în care nu simţiţi nici un fel de miros, este mai sigur să aruncaţi carnea sau peştele. Nu vă faceţi griji, că bacteria care produce mirosul înţepător nu vă va ucide, dar va da un gust amar mâncării. Evitaţi să lăsaţi carnea la soare, pe bufet sau în chiuvetă timp îndelungat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net