Bălăceală cu restricții. Ce trebuie să știți dacă mergeți la aquapark sau la piscină

Ultima actualizare:

    Cornișa Aquapark&Sports Botoșani și-a redus numărul de vizitatori la jumătate din capacitate
Cornișa Aquapark&Sports Botoșani și-a redus numărul de vizitatori la jumătate din capacitate

În ultimele săptămâni au început să se deschidă, rând pe rând, piscinele și aquapark-urile din toată țara. Însă nici aici nu trebuie să uităm că suntem în plină pandemie de coronavirus. Bălăceala fără griji și aglomerația cu care eram obișnuiți în alți ani au fost înlocuite acum de reguli stricte de protecție.

Norme pe care trebuie să le respecte administratorii aquapark-urilor

Organizatorii și proprietarii parcurilor acvatice au implementat, încă înainte de a-și deschide porțile pentru public, un set de reguli de funcționare. „Trebuie dezinfectate de mai multe ori pe zi hamacele, șezlongurile, colacele, brățările pe care vizitatorii le primesc la intrare. Se pot folosi vestiarele din spațiile închise, însă au acces un număr limitat de persoane, se intră pe rând, organizat, păstrându-se distanța și purtând mască de protecție. De altfel, tot personalul trebuie să poarte mască și mănuși. Gradul de ocupare ar trebui să fie de maximum 50%, astfel că multe centre le cer vizitatorilor să se programeze telefonic în prealabil”, aflăm de la Alin Constantinescu, președintele Comitetului de Standardizare CT 66 privind spațiile de joacă, parcurile de distracții, parcurile acvatice și de aventură.


    Alin Constantinescu, președintele Comitetului de Standardizare CT 66
Alin Constantinescu, președintele Comitetului de Standardizare CT 66

La vestiare – pe rând și cu mască

Magic Place Aqua Park din București anunță că accesul tuturor se face după realizarea triajului epidemiologic, iar clienții trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere că nu au fost expuși la cazuri pozitive sau nu au intrat în contact cu persoane suspecte de Covid-19 în ultimele 14 zile. Masca este obligatorie în toate spațiile comune (băi și vestiare). Cei care nu au mască, pot cumpăra de la casieria parcului acvatic. „Șezlongurile sunt dezinfectate zilnic și amplasate la distanță de 2 metri. Accesul la tobogane se face cu respectarea aceleiași distanțe de 2 metri. Suprafețele dezinfectate constant sunt mesele, scaunele, vestiarele și toaletele. Există culoare de delimitare în zona restaurantelor, punctelor de vânzare și casieriilor. Mesele sunt și ele distanțate. În interiorul parcului sunt montate dispensere cu dezinfectant pe care sunteți invitați să le folosiți cu încredere”, anunță gazdele. Și în piscină, suprafața alocată unei persoane este de 12 mp. Personalul va avea grijă să atenționeze oamenii să stea la distanță unii de alții, chiar dacă acest lucru va fi destul de greu de respectat. „Este interzis scuipatul sau suflatul nasului în bazin”, mai anunță reprezentanții aquapark-ului, deși respectarea acestei măsuri este aproape imposibil de urmărit și de sancționat.


    Magic Place Aqua Park are piscină cu valuri, tobogane, culoare de înot, piscine pentru copii
Magic Place Aqua Park are piscină cu valuri, tobogane, culoare de înot, piscine pentru copii

Cine nu respectă regulile poate fi dat afară

La Divertiland din Chiajna, șezlongurile sunt așezate la minimum 2 metri distanță între ele, iar vizitatorii trebuie să nu se apropie unii de alții la mai puțin de 1,5 metri. La vestiare au acces maximum 10 persoane simultan. Cine nu respectă regulile, poate fi evacuat. Și cei de la Waterpark Otopeni au făcut un „Regulament Covid-19”, unde atrag atenția că e interzisă modificarea amplasării șezlongurilor, acestea fiind poziționate astfel încât să fie respectată distanța de 2 metri în oricare direcție, pentru persoanele care nu fac parte din aceeași familie.


    Divertiland
Divertiland

Rezervați-vă locul telefonic sau prin cumpărarea biletului online

Aquapark Nymphaea din Oradea și-a deschis porțile la 3 iulie, doar pentru zona de la exterior. „Nu vor fi disponibile în această perioadă zona de interior, cea de wellness și nici programul de înot. Vizitatorii trebuie să știe că au obligația să poarte mască la casierie și în toate celelalte spații închise din complex. Totodată, trebuie respectate regulile de igienă, de distanțare socială, precum și culoarele de acces stabilite de administrația parcului. Având în vedere că va fi un număr de locuri limitat, se recomandă achiziționarea de bilete online, anticipat”, au scris reprezentanții parcului acvatic.


    Aquapark Nymphaea din Oradea s-a deschis pe 3 iulie
Aquapark Nymphaea din Oradea s-a deschis pe 3 iulie

Și Cornișa Aquapark & Sports din Botoșani, care în mod normal are o capacitate de 1.000 de locuri, a limitat în această perioadă accesul doar pentru 500 de vizitatori, cărora li se recomandă să-și facă rezervare online.

„Sunați în prealabil pentru rezervare, luați-vă bilete online ca să evitați cozile de la intrare, respectați distanța la tobogane, în piscină, pe șezlong. Luați-vă mai multe prosoape de acasă, cel puțin unul în plus față de cel așezat pe șezlog. În apă, adulții trebuie să-i supravegheze pe cei mici și să aibă grijă să păstreze și ei distanța. În rest, bucurați-vă de bălăceală, de soare, de distracție! Se poate și în pandemie”, recomandă Alin Constantinescu, expert tehnic autorizat ISCIR, responsabil cu securitatea și verificarea tehnică a instalațiilor.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net