Zodii obsedate de disciplină la femei. Cine sunt cele mai ordonate

Ultima actualizare:

    Ca zodii obsedate de disciplină la femei, sunt apreciate semnele de pământ foto: Hepta
Ca zodii obsedate de disciplină la femei, sunt apreciate semnele de pământ foto: Hepta

Cu toate că femeile din semnele de pământ sunt vestite pentru disciplina şi organizarea lor, există şi suficiente surprize în ceea ce privește aceste zodii obsedate de disciplină la femei.

În zodiac, se regăsesc mult mai multe zodii obsedate de disciplină la femei.

Femeia Fecioară fruntașă când vine vorba de zodii obsedate de disciplină la femei, astfel încât, în cazul în care nu mai face faţă unor nesfârşite eforturi pentru păstrarea curăţeniei, apelează la tot felul de persoane pe care le chinuieşte necontenit pentru ca activităţile respective să aibă un final fără cusur. Este poate cea mai afectată nativă din acest punct de vedere din zodiac.  Ca zodii obsedate de disciplină la femei, sunt apreciate şi celelalte semne de pământ (Taurul şi Capricornul), dar manifestarea lor este oarecum mai blândă – nativa din Taur vrea cu orice preţ să le facă pe toate singură şi dacă se poate şi oarecum artistic, iar cea din Capricorn vrea o ordine aproape matematică.

Zodii obsedate de disciplină la femei: Gemenele adoră punctualitatea

Acuzate că sunt aeriene şi prea puţin interesate de disciplină, nativele din Gemeni respectă curăţenia şi adoră punctualitatea, putând fi și ele încadrate la zodii obsedate de disciplină la femei. Fiind guvernate de Mercur (mesagerul zeilor), toate activităţile trebuie finalizate la timp. Balanţele sunt foarte bune designere, dar încarcă locuinţa proprie cu tot felul de nimicuri, pana ajunge ca o casa de păpuşi, în care doar ele se simt bine. Nativele din Vărsător sunt exagerat de independente şi nu prea le pasă de disciplină.

Nativele din semne de foc (Berbec, Leu şi Săgetător) au un comportament special în ceea ce privește aceste zodii obsedate de disciplină la femei, în sensul că primele doresc să fie direct implicate, dar să li se cunoască capacitatea de a conduce acţiunile, iar ultimele două vor mai mult să asiste, decât să se implice direct. Toate sunt însă foarte critice şi le plac atât disciplina, cât şi curăţenia. Alte zodii obsedate de disciplină la femei: Racuşoarele ţin la casa lor şi vor să fie plăcută de oricine, Scorpiile acţionează ca un perpetuum mobile, iar cele din Peşti dau indicaţii preţioase.

Zodii obsedate de disciplină la femei: cazuri speciale

Când vine vorba de zodii obsedate de disciplină la femei este necesar să fie amintite situaţiile în care apar combinaţii de native care au Soarele în vreo zodie mai relaxată precum Racul, dar au Ascendentul în Fecioară. Apar astfel combinaţii în care relaxarea aproape dispare şi predomină obsesia continuă a Fecioarelor de a respecta cu minuţiozitate toate aspectele disciplinei şi curăţeniei. Orice implicare a Fecioarei ori a lui Saturn va duce la accentuarea nevoii de disciplină.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Drob de miel FOTO Cumvaplace.ro
zodii relaxate jpg
horoscop singuratic pexels jpg
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
horoscop shutterstock jpg
Horoscop primavara FOTO Shutterstock jpg
horoscop casatorie jpeg
horoscop webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net