Tradiții norocoase care se împlinesc în Miercurea Mare

Ultima actualizare:

    După asfințitul soarelui, copiii merg cu colindul Sursa foto: Adevărul.ro
După asfințitul soarelui, copiii merg cu colindul Sursa foto: Adevărul.ro

În Miercurea Mare, în tradiția populară se împlinesc numeroase tradiții. De-a lungul timpului, s-a constatat că, prin împlinirea acestora, norocul și sănătatea poposesc în viața credincioșilor:

În Bisericile ortodoxe se săvârșește Taina Sfântului Maslu

În amintirea  ungerii Lui Hristos cu Mir scump, în casa lui Simeon Leprosul din Betania, de femeia păcătoasă, în această zi, în Bisericile Ortodoxe se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu.  Această rugăciune le este de mare folos tuturor credincioșilor care participă la acest Maslu.  

Credincioșii este bine să țină post negru

În tradiția populară se spune că În Miercurea Mare credincioși care țin post negru sunt protejați de boli și de datorii, pe parcursul anului.  

Miercuri seara  credincioșii trebuie să meargă la denie

Până în Miercurea Mare trebuie să se finalizeze curățenia locuințelor, curților și  grădinilor. Apoi, credincioșii  trebuie să se  pregătească de pentru sfintele sărbători pascale. Miercuri seara credincioșii trebuie să meargă la biserică, la denie. 

În Miercurea Mare, femeile nu au voie să toarcă

În această zi, în mediul rural, se păstrează interdicţia ca femeile să nu toarcă. Din vremuri îndepărtate, se crede că torsul în Sfânta zi de Miercurea Mare poate să “întoarcă” minţile persoanelor care practică această îndeletnicire casnică.   

Copiii merg cu colindul după asfințitul soarelui

În unele zone din țară, în Muntenia și  în Ardeal, după asfințitul soarelui, copiii merg cu colindul la prieteni și la vecini şi urează să petreacă sărbătorile pascale cu bucurii şi sănătate. Colindătorii  primesc în dar de la gospodari ouă albe, pe care să le vopsească pentru Paşte. 

În Miercurea Mare, cenușa din sobe are puteri magice

Tot în Miercurea Mare, din moși-strămoși se mai păstrează un obicei:   cenuşa din sobe obținută în această zi să fie aruncată peste straturile din grădină. Bătrânii  spun că  în Miercurea Mare, cenuşa are puteri magice şi ajută plantele să aibă rod bogat.    

Se face lista preparatelor pascale

După  finalizarea treburilor gospodărești: curățenia locuințelor, a  curţilor şi grădinilor,  credincioșii se pregătesc pentru sfintele sărbători: vor face lista preparatelor ce vor fi  sfințite la biserică pentru sărbătorile pascale. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
zodii norocoase jpg
chiftele pexels jpg
Horoscop jpg
leustean jpg
Luna plina jpg
Trei zodii au probleme de sănătate în luna februarie, sursă foto: Pixabay
zodii meteoriti png
horoscop webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net