Sfinții Părinți Ioachim și Ana sunt sărbătoriți duminică, 9 septembrie

Ultima actualizare:

    Sfinții Ioachim și Ana și-au respectat promisiunea și au dus-o pe fiica lor Maria la Templu  Sursa foto: Doxologia .ro
Sfinții Ioachim și Ana și-au respectat promisiunea și au dus-o pe fiica lor Maria la Templu Sursa foto: Doxologia .ro

Biserica Ortodoxă îi preacinsteşte pe 9 septembrie pe Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului, ocrotitorii familiei. Documentele religioase menționeză că Tatăl Maicii Domnului, Ioachim, era un urmaş al regelui David şi mama sa, Ana, era fiica preotului Matthan, care descindea din familia preoţească a lui Aaron. Prin acești descendenți, se împlinea profeţia potrivit căreia Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească după tată şi preoţească după mamă.

Scrierile religioase menționează că Ioachim șia Ana oameni religioşi

Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria, erau oameni foarte religioşi. Scrierile religioase menționează că Ioachim și Ana s-au căsătorit în orașul Nazaret . Chiar și după cincizeci de ani de căsătorie, cei doi soţi nu aveau copii . În tot acest timp, ei sperau că Dumnezeu le va  binecuvânta  viața cu un copil. De  asemenea, în documentele religioase  se menționează  că cei doi soți făceau parte din categoria familiilor înstărite, dar duceau un trai modest, cumpătat.  O parte de  venitul lor era folosit pentru  traiul cotidian. Totodată ei erau generoși cu  săracii: scrierile religioase precizează că  Ioachim și Ana dăruiau săracilor o treime din  venitul lor și restul, o altă treime, era donată Templului din Ierusalim.

Dorința lor fierbinte era ca Dumnezeu să le binecuvânteze viața cu un copil

În cei 50 de ani de căsnicie, Ioachim și Ana s-au rugat la Dumnezeu să le binecuvânteze  viața cu un copil. În tot acest timp, ei  nu și-au pierdut speranța că rugămintea lor va fi împlinită. Un eveniment dureros le-a marcat viața când ei au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Mrele Preot a refuzat să le  primească jertfa

Când au mers la Templu și au dus jertfa tradițională, așa cum era tradiția după Legea Veche, Marele Preot  a refuzat s-o primească pe motiv că familiile fără copii erau pedepsite de divinitate: ”Tu nu ești vrednic  să aduci jertfă la Templu cu  aceste mâini sterpe!”Desigur că după această mustrare primită în public, cei doi soți au plecat din Templu îndurerați.

În continuare, Ioachim și Ana nu și-au pierdut speranța că Dumnezeu le va împlini dorința și le va dărui un copil sănătos. Pentru împlinirea dorinței, cei doi soți au continuat să-l roage pe bunul Dumnezeu să le împlinească dorința: Ioachim  s-a rugat timp de 40 de zile în pustia Hozevei, iar Ana  s-a rugat  în casa și grădina ei ca Dumnezeu să le ocrotească familia de necazul nerodirii.

Arhanghelui Gavriil le-a adus vestea minunată

La scurt timp, după rugăciunile rostite de Ioachim şi Ana, Arhanghelul Gavriil s-a arătat celor doi soţi şi le-a spus că rugăciunea lor a fost ascultată de Tatăl ceresc. Ei  vor avea un prunc ce va purta numele de  Maria. Mai mult, Arhanghelul  Gavriil le-a spus că fiica lor va fi binecuvântată şi prin intermediul ei toate neamurile se vor binecuvânta. După aflarea veştii, Ana a promis că acel copil va fi închinat lui Dumnezeu, că acesta o să slujească în biserica Slavei Sale.   

Ioachim şi Ana şi-au împlinit promisiunea

După ce a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil, Ana a rămas însărcinată. După 9 luni când s-a născut Maria, Ioachim şi Ana au vrut să-i mulţumească Tatălui Ceresc pentru că le-a dăruit un copil aşa cum şi-au dorit toată viaţa. Ioachim și Ana și-au respectat promisiunea. Când Maria a împlinit vârsta de trei ani, părinții au dus-o la Templu şi fiica lor a fost consacrată serviciului religios, timp de 12 ani.

Până la moartea lor, Drepții  părinți  mergeau la Templu s-o vadă pe Maria

Timp de şapte ani, până la moartea lor, Drepţii Părinţi mergeau adesea la Templu s-o vadă pe Maria. Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana 79 de ani. După moartea părinţilor, Maria a rămas încă doi ani la Templu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Fasole jpg
Horoscopul lunii iunie horoscop lunar 2023 shutterstock 2056174655 jpg
zodii norocoase jpg
chiftele pexels jpg
Horoscop jpg
leustean jpg
Luna plina jpg
Trei zodii au probleme de sănătate în luna februarie, sursă foto: Pixabay
image
actualitate.net
image
actualitate.net