Pelerinajul la Sfântul Dimitrie cel Nou se desfăşoară în intervalul 24-28 octombrie

Ultima actualizare:

    Mii de pelerini sunt aşteptaţi
Mii de pelerini sunt aşteptaţi

În perioada 24-28 octombrie, mii de credincioşi din Capitală şi din ţară sunt aşteptaţi să participe la tradiţionalul pelerinaj de pe Colina Bucuriei ( Colina Patriarhiei), la evenimentele consacrate sărbătorii hramului Catedralei Patriarhale.

 În acest an, pelerinajul la moaştele Sfântului Cuvios Dimitire cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor se va desfăşura în intervalul 24-28 octombrie. Potrivit tradiţiei, cu prilejul acestui eveniment religios, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor vor organiza tradiţionala procesiune “Calea Sfinţilor”, care începe vineri, 24 octombrie, de la ora 12,30.

În procesiune, alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi purtate moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu şi o icoană în care se păstrează un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci. Odorul acesta va fi adus la Bucureşti de delegaţia Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, care soseşte în ţara noastră vineri, 24 octombrie. Pe parcursul vizitei,  Preafericirea Sa va participa la procesiunea “Calea Sfinţilor”, la slujbele închinate sărbătorii hramului Patriarhiei Române  şi va vizita lăcaşuri de cult importante.  

Pelerinii se pot închina la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi cele ale Sfântului Constantin Brâncoveanu care vor rămâne sub baldachinul aşezat în apropierea Catedralei Patriarhale până marţi, 28 octombrie, și icoana cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, care va fi adusă la Bucureşti de o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea. Evenimentul va avea loc vineri, 23 octombrie, de la ora 12:30.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Infidelitate jpg
barfe jpeg
esoteric 652642 1280 jpg
image png
semineu dim jpg
1 pozitiile de amor pe care femeile le iubesc ucew jpg jpeg
zodiac sign 2532970 960 720 jpg
peste pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net