Ortodocșii în Săptămâna Patimilor: Denia din Sfânta zi de Marți

Ultima actualizare:

    Cinci fecioare îl întâmpinp pe Iisus cu candelele aprinse
Cinci fecioare îl întâmpinp pe Iisus cu candelele aprinse

În Săptămâna Patimilor, în toate bisericile ortodoxe se săvârşesc slujbe speciale, cunoscute sub numele de denii. În timpul Deniilor credincioșii îl însoțesc pe Iisus, pe drumul Patimilor, pe Cruce, în mormânt şi apoi se bucură de Lumina miraculoasă a Învierii sale. A doua zi din Săptămâna Patimilor, în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Biserica a rânduit două teme religioase din Evanghelie.

Prima temă se referă la ”Pilda celor zece fecioare”, despre care Iisus Hristos a vorbit ucenicilor şi mulţimii, iar această parabolă ne pregăteşte sufleteşte pentru venirea Mântuitorului. A doua temă religioasă intitulată ”Înmulţirea talanţilor” ne îndeamnă cum să folosim darurilor pe care fiecare credincios le primeşte de la Dumnezeu, spre folosul său, dar şi al semenilor, după puterea fiecăruia.

Parabola ”Pilda Celor zece fecioare”

Când Domnul nostru Iisus Hristos mergea spre Ierusalim şi Se îndrepta spre drumul Patimei, El  a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Pilda celor zece fecioare rostită pentru Denia de Marți a spus-o pentru a ne îndemna să fim milostivi  şi pentru a  ne învăţa să fim pregătiţi în orice clipă  înainte de sfârşitul vieţii.

Obiceiul căsătoriei la evrei

În vremea aceea, la evrei exista obiceiul ca la căsătorie Mirele să meargă în casa miresei. Acolo era aşteptat de aceasta şi de prietenele ei. De aici, ele plecau spre casa mirelui, unde se organiza ospăţul de nuntă. În Noul Testament întâlnirea cu Hristos este asemenea unei nunţi; Hristos se numeşte pe sine Mirele, apostolii se numesc „prietenii” Mirelui, iar Mireasa lui Hristos este Biserica.

Cinci fecioare înțelepte și cinci nechibzuite

În Parabola celor zece fecioare, Mântuitorul arată că Împărăţia lui Dumnezeu se aseamănă cu cele  zece fecioare care au plecat la nuntă. Fiecare şi-a luat candela şi a ieşit în întâmpinarea Mirelui. Însă, cinci dintre fecioare au fost nechibzuite, deoarece ele au uitat să-şi umple candelele cu untdelemn şi candelele lor s-au stins înainte de venirea Mirelui. Atunci ele au hotărât să plece să cumpere ulei. Între timp, a venit Mirele; pentru că feciarele nechibzuite au întârziat, Mirele nu le-a mai primit. În schimb, fecioarele înţelepte l-au întâmpinat pe Mire (care este Domnul Hristos), cu candelele pline cu untdelemn şi au intrat cu El în camera nunţii şi s-au bucurat.

Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie

 În această parabolă, candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie, iar cea fără ulei semnifică împlinirea de sine, în totală nepăsare faţă de alţii. Primele cinci fecioare erau renumite pentru credinţa lor şi l-au întâmpinat pe Iisus cu „uleiul smereniei şi luminii”. De aceea,  atât virtutea cât şi credinţa, faptele fecioarelor demne de laudă, simbolizează candela călăuzitoare pe drumul spre lumină.

Fără candela aprinsă nimeni nu vede drumul spre Iisus

Celelalte fecioare, neînţelepte (nebune, cum le numeşte Evanghelia lui Matei), au uitat ce este milostenia şi candela fiecăreia dintre ele era goală. Pilda fecioarelor ne aminteşte o învăţătură exemplară: Fără candela aprinsă (făclia credinţei), nimeni nu vede drumul spre Iisus, spre “Cămara Mirelui”. În Marea şi Sfâna  zi de Marţi, să-l rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze drumul spre credinţă.

„Prin această parabolă, Biserica îi îndeamnă pe toţi credincioşii să se pregătească duhovniceşte prin post, prin rugăciune şi milostenie pentru a-L întâmpina cu bucurie sfântă pe Mântuitorul sufletelor noastre", ne spune părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.

A doua temă religiosă din Sfânta și Marea Marți:

”Pilda Înmulţirii talanţilor”

Tema religioasă intitulată ” Înmulţirea talanţilor”, amintită în Sfânta şi Marea Marţi se referă nu numai la viaţa duhovniească, ci şi la viaţa noastră de fiecare zi, fiind un îndemn pentru fiecare creştin să folosească eficient toate darurile primite de la Dumnezeu. Din pilda aceasta creştinul învaţă să fie harnic, să-şi dezvolte şi să-şi cultive talentele, să folosească aceste daruri şi să le îmbogăţească, pentru folosul său şi al semenilor.

Ce învățătură alegem din parabola aceasta

Pilda spune că un om mai înstărit a plecat pentru o vreme din localitatea respectivă, iar la plecare şi-a chemat slugile şi le-a dăruit bani : unul a primit  cinci talanţi, altul -doi talanţi şi celui de- al treilea-un talant. Când a revenit acasă, şi-a chemat slugile şi le-a întrebat cum au valorificat banii. Primul, cel care a primit cinci talanţi, a mai câştigat încă cinci talanţi; cel căruia stăpânul i-a dat doar doi talanţi i-a înmulţit şi el câştigând tot pe- atât. În schimb, cel care a avut un talant l-a îngropat în pământ şi n-a câştigat nimic. Celor două slugi, care au înmulţit sumele dăruite de stăpân, acesta  le-a mulţumit şi s-a bucurat de câştigul obținut de cele două slugi harnice. În schimb, cel care a îngropat talantul a fost mustrat cu asprime de stăpân, iar banul lui a fost dăruit celui care a câştigat mai mult.

Concluzia parabolei-un exemplar cuvânt de învățătură

Dumnezeu le împarte unora mai multe daruri, iar altora mai puţine, pentru că Dumnezeu cunoaşte puterea fiecăruia de a înmulţi darurile primite. Cel care a îngropat banul a fost mustrat de stăpânul său care l-a numit slugă vicleană.  În Pilda talanţilor, credincioşii primesc un exemplar cuvânt de învăţătură: că omul leneş ţine darurile îngropate şi nu le foloseşte nici pentru sine, nici pentru semeni, iar acest refuz de a le înmulţi este un mare păcat, pe care Dumnezeu îl pedepseşte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
horoscop jpeg
chiftele pexels jpg
Beyonce  sursa   Shutterstock jpg
horoscop webp
horoscop 17 martie webp
5 zodii urmărite de ghinion în luna februarie, sursă foto: Canva
varza a la cluj jpeg
Horoscop primavara FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net