Numerle norocoase la Loto pentru duminică, 18 iunie. Cum le alegem?

Ultima actualizare:

    Selectați numerele de succes care se obțin și prin asocierea acestoraSursa foto: Click.ro
Selectați numerele de succes care se obțin și prin asocierea acestoraSursa foto: Click.ro

Cu fiecare extragere, cresc șansele Loteriștilor de a intra în rândul câștigătorilor. Ne bucurăm că, de fiecare dată, cele două grile, pe care noi le propunem în funcție de data când se organizează tragerile, îi inspiră pe jucători.

De această dată, prima grilă a fost alcătuită din numerele: 7-14-20/4-8-2, iar pasionații jocului 6/49 au ales din această schemă câteva numere norocoase :  20 ( prezent în grilă),  4 prezent și el în această grilă, 15 ( 7+8),  39 ( 15+4+20).  Jucătorii la 5/40 s-au străduit și ei să găsească numere norocoase, chiar dacă  n-au avut norocul să aibă numere norocoase în grilă: 31 (4+7+20), 11 ( 4+7),  16  (14+2) și 22 ( 20+2).  Chiar și la Joker, loteriștii au descoperit numere care să le aducă câștiguri, modeste, este adevărat, dar n-au jucat fără folos: 2 ( număr prezent în grilă), 35 ( 20+7+8) și  38 ( 20+14+4). 

Din a doua grilă , cei mai norocoși au fost pasionații jocului 5/40

Jucătorii au încercat să afle numere norocoase și din a doua grilă. Cei mai norocoși au fost pasionații jocului 5/40, care au ales, prin asociere, numerele: 16,  21, 22, 11.

Iată cele două grile specifice jocurilor Loto din data de 18 iunie

Pentru tragerile de duminică, 18 iunie, vă propun, de asemenea, două grile, specifice acestei date, mult mai norocoase, în comparație cu  cele două grile specifice datei de 15 iunie.

Prima grilă adună următoarele numere: 7-17-21/6-9-7.  A doua grilă, Yantra lui Marte, adună nouă numere specifice acestei trageri: 8-3-10/9-7-5/4-11-6.  

Să nu uitați că și valoarea secretă a numerelor atrage norocul !

 Numerologii ne dezvăluie  valoarea secretă a numerelor de la 1 la 9, cu convingerea că această alternativă atrage norocul. Dacă vă pasionează unele numere, importante ca semnificație pentru voi,  puteți juca numerele respective alături de valoarea lor secretă:

1=1; 2=3; 3=6; 4=10; 5=15; 6=21; 7=28; 8=36, 9=45.

Surprizele norocului sunt promițătoare și în luna iunie …               

Graficul ”Surprizele norocului la Loto pentru luna iunie” adună mai multe variante și cred că printre acestea există și ”surprize bănoase” pentru fiecare joc Loto. Jucătorii trebuie să selecteze din variantele propuse pe acelea care cred că le poartă noroc la jocul preferat. Respectând tradiția, și pentru luna iunie am alcătuit variante în care se aliniază numere specifice datei când se organizează extragerile Loto în iunie, a șasea lună a anului 2017. Din aceste variante alegeți numere pentru jocul vostru preferat: 6/49, 5/40 și Joker: 

11-5-19-11-14-26-34-45/ 3-6-18-21-24-26-27-49/ 7-18-24-29-33-39-40-44/ 2-7-12-19-20-23-31-38/5-13-15-20-38-40-45-46/1-6-14-19-22-30-36-46/ 1-7- 22- 26-29-31-37-40-43-45/ 1-5-14-18-26-27-37-43/3-8-10-21-26-30-33-41-49/ 9-17-18-23-32-37-43-49/2-3-10-15-20-27-33-49/6-12-14-15-19-20-28-45/ 6-14-19-22- 28-35-39-46.  

Vă urez Successs!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Horoscop FOTO Shutterstock jpg
Fasole jpg
Horoscopul lunii iunie horoscop lunar 2023 shutterstock 2056174655 jpg
zodii norocoase jpg
chiftele pexels jpg
Horoscop jpg
leustean jpg
Luna plina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net