Miracole creștine: Puterea rugăciunii l-a salvat pe Gicu de la un viciu cumplit

Ultima actualizare:

    Puterea unei rugăciuniSursa foto: apaceavie.ro
Puterea unei rugăciuniSursa foto: apaceavie.ro

Când a intrat la școala primară, Gicu a vrut să fie cel mai bun elev din clasă. Deși provenea dintr-o familie de agricultori din Prahova, Gicu era hotărât să urmeze Facultatea de drept din București. Colegii de clasă din orașul Ploiești erau uimiți de hărnicia lui, deoarece Gicu nu se juca cu ei în timpul recreației.

Gicu a urmat un Liceu din Ploiești , iar profesorii îl apreciau ca pe un elev foarte silitor, care-și ajuta colegii mai slabi la învățătură, mai ales la  matematică. Gicu s-a pregătit pentru admitere la Facultatea de drept.  Când a reușit la facultate, și a scăpat de marea concurență (câte șapte candidați pe un loc), a trăit momente de mare bucurie.

În perioada examenului de admitere s-a îndrăgostit de o colegă

Gicu a reușit la facultate  și s-a îndrăgostit  de o colegă  de la Facultatea de drept. Mergeau împreună la cursuri, apoi se plimbau în parcul orașului. În anul patru de facultate, Gicu s-a logodit cu Irina.  În rândul colegilor de facultate, prietenia celor doi studenți, Gicu și Irina, era exemplară. Mai mult, cei doi studenți erau persoane religioase, care urmau exemplul părinților și bunicilor, ortodocși foarte convinși. De la ei, Gicu învățase să postescă, deși foștii colegide școală și prietenii se amuzau când se întâlneau și-l tachinau pentru obiceiul de a respecta postul, ”așa cum fac  muierile”, spuneau ei.

În mod surprinzător...

În mod surprinzător, în timpul unui Post de Paște,  Gicu a ajuns acasă foarte târziu , beat, dar încerca cu mari eforturi să-și mențină echilibrul. Irina, logodnica lui, l-a privit cu mare uimire. L-a ajutat să se așeze pe pat și a pus masa pentru amândoi, cu bucatele lor preferate. În acea zi, amândoi  au avut o zi foarte obositoare. Gicu a gustat de câteva ori din mâncare, n-a vorbit ca de obicei și, destul de repede, a adormit. A doua zi s-a trezit târziu și i-a spus Irinei că un prieten din copilărie, Dan, a insistat să rămână și el la  ziua lui de naștere. În ziua următoare, Gicu nu s-a dus la facultate.  Peste două zile, Gicu a venit cu aceeași motivației. De această dată au urmat mai multe discuții cu Irina, dar el a promis că nu va mai merge la petreceri fără ea. Din păcate, promisiunea a fost respectată doar timp de cinci zile. Într-o dimineață,  după ce s-a trezit, i-a spus Irinei că el merge la biserică să se lege prin jurământ, că va renunța la băutură. Un astfel de exemplu l-au urmat și alți colegi de la Facultate. În seara următoare a venit acasă devreme și i-a povestit Irinei, și rudelor care-l așteptau, că preotul l-a înțeles și i-a făcut o slujbă specială. El însă, trebuia să-și respecte jurământul, să nu mai bea.

Familia era îngrijorată...

Familia era îngrijorată, deoarece toți își dădeau seama că beția a pus stăpânire pe el:  nu mai spunea glume, era tăcut și se certa cu colegii de facultate. Irina era îngrijorată că Gicu poate să bea, mai puțin, pe ascuns în drum spre casă. Pentru că era cald afară, în seara Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a venit beat  din nou și Gicu s-a culcat tot în bucătăria de vară cu ușa deschisă. Irina l-a urmărit discretă și foarte îngrijorată. Gicu a adormit buștean, dar după miezul nopții a fost trezit de un zgomot ciudat. În bucătărie, candela aprinsă de Irina răspândea o lumină plăcută și liniște în jurul său. O poveste de acest fel mai auzise și de la alte persoane din județ. Când s-a dat jos cu  multă greutate din pat, și în ușa bucătăriei a văzut  o capră uriașă, ridicată în două picioare, cu ochii  precum doi cărbuni aprinși, și-a făcut semnul crucii. Gicu și-a dat seamma că  Necuratul, transformat în capră, se apropia de patul lui. Atunci Gicu a început să se închine din nou și a aruncat spre ”musafir”cu diverse obiecte pe care le avea la îndemână. Lupta cu „musafirul” odios a durat mai bine de patru ore.  Gicu se ruga, mai spunea o rugăciune, apoi arunca din nou cu lemnele așezate la soba de vară. În timpul rugăciunii, capra nu s-a  mai apropiat de bucătărie.

După o noapte de chin...

După o noapte de chin, Gicu a auzit cântecul cocoșului. A doua zi, vecinii erau uimiți de obiectele aruncate prin curte. Un prieten al lui Gicu a mărturist că a auzit zgomote ciudate în curtea casei, dar n-a avut puterea să se scoale și să vadă ce se petrece în curte. Același sentiment l-a trăit și Irina: ea n-a putut să coboare în bucătăria de vară, deși era îngrijorată că Gicu n-a venit acasă.  În ziua următoare au urmat confidențele, iar Gicu s-a dus din nou la biserică să-i povestească preotului ce i s-a întâmplat.  Preotul i-a spus că nu trebuia să-și încalce jurământul și i-a mai făcut o slujbă de dezlegare. Din ziua aceea, Gicu a veni frecvent la  biserică, înainte de a pleca la facultate.  Mai mult, preotul i-a dăruit o icoană și o carte de rugăciuni. În scurt timp, Gicu a scăpat de ”patima” nedorită a băuturii. El le mărturisea rudelor și Irinei că se simte mai puternic și crede că este  protejat de icoana primită de la duhovnicul lui.    

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
zodii norocoase jpg
chiftele pexels jpg
Horoscop jpg
leustean jpg
Luna plina jpg
Trei zodii au probleme de sănătate în luna februarie, sursă foto: Pixabay
zodii meteoriti png
horoscop webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net