Duminică, credincioșii ortodocși sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim. Istoria sărbătorii

Intrarea Domnului în Ierusalim în Duminica FloriilorSursa foto: Click.ro

Duminică, 1 aprilie, ortodocșii prăznuiesc Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim ca împărat biruitor. Prin venirea Sa călare pe mânzul asinei, cu înfățișare smerită, se împlinea astfel o profeţie făcută cu 400 de ani înainte de venirea Mesiei.

Sărbătoarea din Duminica Floriilor este primul dintre praznicele împărăteşti, cu dată schimbătoare în cursul anului bisericesc, dedicat Intrării triumfale a Domnului Iisus în Ierusalim, înainte de săptămâna Patimilor. Anul acesta, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, este orâduită la data de 1 aprilie, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti.

Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim este un moment cu totul special, unicul din viaţa pământeană a lui Iisus, când El a acceptat să fie aclamat ca împărat. Întors din cetatea Efraim, Iisus a hotărât să meargă în oraşul sfânt. Așa cum menționează profeţiilor din Vechiul Testament, Iisus şi-a pregătit singur intrarea în Ierusalim, pentru a fi recunoscut după Lege că El este Mesia, Mântuitorul lumii.

Mulțimea L-a aclamat cu entuziasm

Mulţimea L-a întâmpinat cu ramuri verzi de finic şi de măslin, aclamându-L cu entuziasm: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!" Despre semnificaţia sărbătorii stau mărturie numeroase menţiuni, primele dintre acestea datând din secolul al IV-lea. Sunt vestite două mărturii referitoare la Intrarea lui Iisus în Ierusalim: o predică rostită de Sfântul Epifanie, care relatează importanţa evenimentului religios şi o mărturie a Sfântei Egeria, o pelerină din Apus care menţionează, în însemnările ei de călătorie, felul în care creştinii sărbătoreau în secolul al IV-lea Intrarea Domnului în Ierusalim. Şi la acea dată, spune Sfânta Egeria, se continua tradiţia ca ramurile de salcie binecuvântate în bisericile creştine să fie împărţite credincioşilor, participanţi la slujba religioasă.

Floriile, în predicile Părinţiilor Bisericii Creştine

Praznicul de Florii a fost slăvit şi în predicile rostite de-a lungul  timpului de părinţii Bisericii Creştine. La loc de cinste sunt amintiţi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Chiril al Alexandriei şi Sfântul Ambrozie. Evenimentul religios al Floriilor a fost relatat cu amănunte de cei patru evanghelişti: Ioan, Luca, Matei şi Marcu. După modelul mulţimilor din Ierusalim, care L-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin la intrarea Sa în Ierusalim, Biserica Ortodoxă a menţinut tradiţia, astfel că după Sfânta Liturghie se sfinţesc ramurile de salcie care se împart credincioşilor în Duminica Floriilor.

Simbolul ramurilor de salcie

Ramurile sfinţite de salcie pe care noi le primim în Duminica Floriilor în Biserică simbolizează biruinţa vieţii împotriva morţii. Pentru că Duminica Floriilor sau Duminica Stâlparilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, înviat de Iisus din morţi.

Între cele două evenimente religioase există o firească legătură: pe de o parte Iisus, în ajunul Intrării Sale în Ierusalim, a săvârşit minunea înviindu-l din morţi pe prietenul Său Lazăr din Betania; în ziua următoare, Iisus a fost primit cu fast în Ierusalim, ca împărat smerit şi se împlinea astfel o proorocire menţionată în Vechiul Testament. Totodată, Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim anticipează şi propria biruinţă asupra apropiatei sale morţi.

Să nu uităm ce striga mulțimea incitată de farisei…

Să nu uităm că mulţimea L-a primit pe Mântuitorul nostru în Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21, 9), iar învierea lui Lazăr era motivul principal căruia i se datora această primire însufleţită. În acelaşi timp, să nu uităm, că aceeaşi mulţime care-L slăvise, pe Iisus,  primindu-L ca pe un împărat, peste câteva zile striga, incitată de farisei şi de cărturari : "Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!".

Praznicul Floriilor la români

De Florii, aducem în actualitatea noastră evenimentul la care a participat Iisus Hristos în vremea propovăduirii sale pe pământ. Îl întâmpinăm pe Iisus, venit la noi călare pe mânzul asinei, cu ramuri înverzite şi cu inima deschisă şi primitoare. Iisus se îndreaptă în această zi nu numai spre Templu din Ierusalim, unde a făcut minuni, El vine şi în Ierusalimul din sufletul nostru şi aşteptăm să aducă pacea de care fiecare dintre noi are nevoie.

În sâmbăta Floriilor, Biserica Ortodoxă cinstestește învierea lui Lazăr

În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus. Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului.

Deseori, Iisus venea în casa celor trei fraţi

Iisus era departe de Betania, într-un ţinut pustiu, când surorile lui Lazăr i-au trimis mesageri şi îl chemau să vină repede la casa lor, pentru că Lazăr era foarte bolnav, dar Evanghelistul Ioan nu menţionează amănunte despre boala lui Lazăr. În acea zonă pustie, Iisus se retrăsese cu ucenicii săi, pentru a se feri de răzbunarea conducătorilor religioşi ai evreilor. Numeroasele minuni săvârşite de Iisus atunci, ca şi mustrările adresate acestora de Hristos i-au îndârjit pe aceştia, dornici să-l prindă şi să-l omoare.

Iisus a ajuns în Betania în a patra zi de la moartea lui Lazăr

În acest timp, familia îndoliată a lui Lazăr era consolată de prietenii familiei, după marea pierdere. Când a ajuns la marginea satului, Iisus a fost întâmpinat de Marta, care i-a spus : „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Atunci Hristos i-a răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa!". Iisus a vrut s-o încurajeze : adică El, care a făcut atâtea minuni, are putere să biruiască moartea. La scurt timp a întâlnit-o şi pe Maria, cealaltă soră a lui Lazăr, care auzise că Învăţătorul a sosit în satul lor  i-a spus şi ea: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl poţi învia, căci poţi!

Evanghelistul consemnează că „văzând durerea surorilor lui Lazăr şi a prietenilor acestora, Iisus S-a întristat şi, în faţa mormântului lui Lazăr, a plâns. „Atunci Iisus Hristos s-a rugat Tatălui Ceresc pentru minunea care urma să se împlinească, le-a cerut celor prezenţi să înlăture piatra de la uşa mormântului şi a strigat cu voce tare: „Lazăre, ieşi afară!" Acesta a ieşit din mormânt, aşa cum fusese îngropat, înfăşurat în giulgiu şi cu mahrama pe faţă. Minunea a trezit şi bucurie, şi uimire, şi cutremurare în rândul celor prezenţi. Unii au crezut în minunile lui Hristos, alţii au hotărât să-L pârască fariseilor. Cu acest prilej, sinedriul s-a întrunit şi atunci s-a hotărât uciderea lui Iisus, dar şi a lui Lazăr cel înviat.

Lazăr cel înviat, numit episcop  Ciprului

Evangheliile precizează că, după Cincizecime, când prigonirile împotriva creştinilor au culminat cu uciderea arhidiaconului Ştefan, Lazăr şi surorile lui au fugit în insula Cipru. Şi el era căutat pentru a fi omorât, deoarece existenţa lui era o dovadă vie a dumnezeirii lui Iisus Hristos, pentru că el fusese înviat din morţi. Totodată, când apostolii Pavel şi Barnaba au fost în prima călătorie misionară l-au întâlnit pe Lazăr în Cipru şi l-au hirotonit episcop al  oraşului Chition. Pentru că a trăit după voia lui Dumnezeu, după miraculoasa înviere din morţi, el a mai trăit treizeci de ani şi a fost îngropat în Cipru, unde a făcut multe minuni.

Tradiţia spune că, după învierea sa din morţi, timp de 30 de ani, cât a mai trăit, Lazăr a mâncat doar fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit. De asemenea, se mai spune că, cele patru zile petrecute în mormânt l-au marcat pe Lazăr şi, cât a trăit, el n-a mai zâmbit niciodată.

Ramurile de salcie, simbol al propriului nostru botez

Nu întâmplător, în Duminica Floriilor sau Stâlpărilor, purtăm în mâini ramuri de salcie ca simbol şi pentru propriul nostru botez, pentru că, în primele secole creştine, în această duminică, cei care doreau să fie botezaţi mergeau cu toţii la episcop, ca să-i ceară să fie primiţi la Taina Botezului şi să înveţe Simbolul de credinţă. Odinioară, în cinstea măritului praznic, împăraţii acordau graţieri.

„Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută sub numele de Florii, este ca un preambul al Patimilor, dar şi ca o poartă spre Înviere, pentru că Domnul Nostru Iisus Hristos călare pe un asin reprezintă smerenia desăvârşită pe care a adus-o Mântuitorului Iisus Hristos, în deplinătatea ei pe pământ. După Intrarea în Ierusalim şi până la Inviere se vor petrece faptele deosebite în viaţa Mântuitorului care culminează cu moartea, şi mai cu seamă cu Învierea Domnului, punctul central al operei Sale mântuitoare . Biserica rememorează toate aceste fapte prin slujbe speciale dedicate exclusiv îndurărilor chinuitoare din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Dacă la Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, călare pe asin, oamenii L-au întâmpinat cu osanale, cu ramuri de finic, tot aşa şi noi, impulsionaţi de duhul Sărbătorii, să aşternem în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos rugăciunile şi faptele bune pentru a-L primi pe Iisus Mântuitorul în sufletele noastre purificate şi curăţate mai ales în Postul Sfintelor Paşti", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie , preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).