Crezi că îţi ştii zodia, dar te-ai înşelat! Adevărul despre zodiac

Ultima actualizare:

    Horoscop zilnic, 22 aprilie. Berbecii trăiesc poveşti erotice surprinzătoareFoto: Click!
Horoscop zilnic, 22 aprilie. Berbecii trăiesc poveşti erotice surprinzătoareFoto: Click!

Mulţi dintre noi citim horoscopul măcar ocazional. Unii chiar ne ghidăm ziua după sfaturile date de astrologi. Însă totul e o minciună.

Se pare că nici unul dintre noi nu e născut sub semnul corect. Asta deoarece calendarul astrologic nu a fost regândit, deşi poziţia noastră faţă de stele s-a schimbat, conform metro.co.uk. 

În cei 2.000 de ani de la apariţia zodiacului, stelele s-au mutat într-o altă poziţie faţă de Pământ, cam cu o lună în plus faţă de cum erau iniţial. Acest fenomen se întâmplă o dată la 26.000 de ani, ceea ce înseamnă că în jur de 86% dintre noi avem alt semn astrologic decât credeam. 

Asta înseamnă că, dacă credeai că eşti Săgetător (independent, aventurier), există o mare şansă să fii de fapt Scorpion (loial, dinamic). 

În plus, există un al treisprezecelea semn: Ophiuchus. Se pare că astrologii antici au omis acest semn pentru a putea împărţi zodiacul în 12 parţi egale. 

Astfel, conform bbc.co.uk, zodiacul arată de fapt aşa: 

  • 21 ianuarie - 16 februarie: Capricorn
  • 17 februarie - 12 martie: Vărsător
  • 13 martie - 18 aprilie: Peşti
  • 19 aprilie - 14 mai: Berbec
  • 15 mai - 21 iunie: Taur
  • 22 iunie - 20 iulie: Gemeni
  • 21 iulie - 10 august: Rac
  • 11 august - 16 septembrie: Leu
  • 17 septembrie - 31 octombrie: Fecioară
  • 1 noiembrie - 23 noiembrie: Balanţă
  • 24 noiembrie - 29 noiembrie: Scorpion
  • 30 noiembrie - 18 decembrie: Ophiuchus
  • 19 decembrie - 20 ianuarie: Săgetător


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Zodii norocoase, shutterstock jpg
horoscop colaj pixabay jpg
image jpeg
horoscop png
stefan popescu cozonaci jpg
maioneza fara oua jpg
horoscop jpg
1 salata de boeuf jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net