Un jurnalist indian a îndrăznit să joace tenis cu Halep. A ieşit un meci de "poveste"!

Ultima actualizare:

    Simona Halep şi jurnalistul Rohit Brijnath
Simona Halep şi jurnalistul Rohit Brijnath

Aflată în Singapore, acolo unde va participa la Turneul Campioanelor, Simona Halep a avut parte de o experienţă inedită. Românca a fost provocată să schimbe câteva mingi cu un jurnalist de sport şi scriitor indian, Rohit Brijnath.

Ulterior, acesta a relatat pe larg întâlnirea cu Halep printr-un text a cărui traducere o puteţi citi mai jos.

„M-am întâlnit cu măreţia joi după-amiază. Parcă era un ogar pe teren şi avea un joc neiertător în precizia sa. În primul punct al tie-break-ului, Simona Halep şi-a arcuit spatele şi a servit exact pe linie. As. De partea cealaltă a fileului eram eu şi m-am întrebat: «Nu mai există milă?» Dar, pentru prima dată în viaţa mea, am fost încântat să primesc un as.

Ca scriitor, îmi doresc să interacționez cu măreția, să o investighez. Am vrut să merg pe motocicletă cu Valentino Rossi și să primesc un tutorial despre șah de la Magnus Carlsen. Am vrut să pătrund în interiorul jocului, să îl observ dinăuntru, iar când WTA Tour te întreabă dacă vrei să joci cu Halep, numărul unu în lume, am spus da, bineînțeles, când?

Apoi m-am panicat. Să joci contra unui mare sportiv înseamnă să te supui unui ritual de umilire. În 1923, scriitorul Paul Gallico l-a abordat pe campionul mondial la box Jack Dempsey și l-a întrebat dacă poate boxa o rundă cu el. Motivul? Pentru a putea scrie o poveste despre cum este să fii lovit de un expert. Iar Dempsey l-a întrebat: « Ce s-a întâmplat, fiule? Nu te mai înţelegi cu şeful?»

Halep nu este de categoria grea, dar este cea mai bună jucătoare de tenis din lume. La cei 1,68m ai săi este cea mai mică dintre cele 11 fjucătoare care au fost pe primul loc de la Justine Henin în 2008.

Anticiparea meciului cu numărul unu mondial este mai terifiantă decât realitatea. Am dormit prost, am verificat rachetele, m-am stresat cu încălzirea, cu bătăile inimii, m-am gândit la scuzele pe care le puteam găsi și am făcut apel la Spes, zeița romană a speranței.

Apoi, dintr-o dată, am intrat pe terenul central din Singapore Indoor Stadium. Darren Cahill, antrenorul lui Halep, m-a ajutat să fac încălzire. Apoi pe teren a intrat Halep, câştigătoare a 15 titluri în cariera sa. Liderelor mondiale nu obişnuiesc să apeleze la lovituri obişnuite, dar Halep a fost întotdeauna neobişnuită. Graţia şi onestitatea cu care a primit în acest an eşecul din finala de la Roland Garros ar trebui să fie material de studiu.

Încălzirea cu Halep au fost mai obositoare decât tie-break-ul care a urmat pentru că mingile veneau mereu înapoi. Ea e ca o inginerie complexă, picioarele, braţele şi creierul îi funcţionează într-un mariaj coordonat.

A câştigat tie-break-ul cu 7-2. «Mulţumesc, Simona», am zis. «Cu plăcere, vrei să mai jucăm unul?». «Da, te rog» M-a întrebat dacă vreau să lungesc raliurile. Am răspuns că nu. Nu vreau să se coboare la nivelul meu, ci eu să mă apropii de al ei. Am pierdut și al doilea tie-break, cu 0-7.

Ne-am strâns mâna și am schimbat câteva cuvinte, iar apoi ea a plecat. Bineînțeles nu am văzut-o pe adevărata Halep, pentru că nu am câștigat acest drept. Plină de adrenalină, cu capul sus, s-a păstrat pentru rivalele sale

Am întrebat-o la cât la sută a jucat contra mea. «Optzeci la sută», a răspuns Halep zâmbind. Am întâlnit măreția și cred că este o mincinoasă frumoasă”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net