Irina i-a întors "cadoul" Simonei

Ultima actualizare:

    Irina Begu  n-a rezistat  tot meciul,  abandonând  în setul 2
Irina Begu n-a rezistat tot meciul, abandonând în setul 2

Meciul orgoliilor dintre Simona Halep şi Irina Begu s-a terminat cu abandonul celei din urmă, la scorul de 6-3, 2-0 pentru a cincea jucătoare a lumii.

În primăvară, la Madrid, au ieşit scântei după confruntarea Halep – Begu din sferturi. Simona a câştigat în trei seturi (6-3, 0-6, 6-1), dar s-a supărat pe încurajările zgomotoase primite de Irina de la staff-ul din tribune. Mai mult, Halep a avut atunci o declaraţie lipsită de diplomaţie, spunând că a cedat setul al doilea ca un „cadou de Paşte” pentru conaţionala sa. După aproape jumătate de an, cele două românce au fost din nou faţă în faţă, ieri, în turul secund al turneului de la Wuhan (China). Meciul a fost echilibrat doar în primul sfert de oră, atunci când s-au jucat două ghemuri extrem de lungi, ambele terminate cu break-uri. Apoi, favorita numărul 4 a competiţiei a preluat conducerea ostilităţilor, distanţându-se treptat în primul set, pe care şi l-a trecut în cont cu 6-3. A urmat o pauză lungă, de aproximativ 10 minute, în care Irina Begu a primit îngrijiri medicale. Din păcate, ea n-a mai reuşit să stea în teren decât două ghemuri în setul al doilea, preferând să se retragă din meci pentru a nu-şi acutiza problemele. Astfel, se poate spune că a venit rândul lui Begu să-i facă un „cadou” Simonei Halep, calificată în optimi fără prea mult efort. Constănţeanca îşi va serba astăzi ziua de naştere (25 de ani) şi va juca următorul meci la Wuhan mâine, cu învingătoarea partidei Yaroslava Şvedova (Kazahstan) – Roberta Vinci (Italia), programată azi.

Simona e favorita  4 a turneului  de la Wuhan
Simona e favorita 4 a turneului de la Wuhan

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net