Halep și Șarapova, la un pas să se bată din nou

Ultima actualizare:

    Rusoaica are 6-0 la general în fața Simonei, dar mâine poate fi ziua revanșei pentru româncăClick!
Rusoaica are 6-0 la general în fața Simonei, dar mâine poate fi ziua revanșei pentru româncăClick!

Simona Halep a învins-o fără drept de apel pe letona Anastasija Sevastova, scor 6-3, 6-1, și s-a calificat în semifinalele turneului de la Stuttgart, unde azi e din nou mare favorită în fața germancei Laura Siegemund.

Cu un culoar fantastic până în finală, românca putea spera că-și va trece în palmares un nou titlu WTA după câteva luni bune de secetă. Deși a scăpat de Kerber, Serena Williams sau Karolina Pliskova, Halep pare însă să aibă din nou ghinion. Maria Șarapova, beneficiara unui wild-card, mereg ceas la revenirea după suspendarea pentru dopaj și e și ea în același act. O va întâlni pe frannțuzoaica Mladenovic și dacă se vor confirma calculele hârtiei, mâine avem război cu "Masha"! Al șaptelea între cele două jucătoare și Halep e cu nervii întinși la maximum. Șarapova le-a câștigat pe toate cele șase de până acum, creând un adevărat complex pentru constănțeancă. Poate a venit însă și timpul ca Simona s-o pună la respect pe aroganta rusoaică!

Șarapova - Mladenovic se joacă de a ora 19:00, iar Halep - Siegemund de a 19:30, în direct a Digi Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net