Halep putea deveni lider mondial la Bucureşti! Decizia Simonei

Ultima actualizare:

    Urcarea pe locul 1 eclipsează finala de mâine, dar nu trebuie minimalizată nici eventuala victorie în China, care i-ar aduce încă o cupă și un milion de euroFoto Click!
Urcarea pe locul 1 eclipsează finala de mâine, dar nu trebuie minimalizată nici eventuala victorie în China, care i-ar aduce încă o cupă și un milion de euroFoto Click!

Săptămâna viitoare, la Bucureşti, va avea loc turneul WTA pe zgură dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari. Simona Halep nu s-a înscris la această competiţie, dar putea primi un wild-card din partea organizatorilor.

Dacă ar fi accceptat să joace la BRD Bucharest Open, Halep avea şansa să adune 280 de puncte, cu care ar fi depăşit-o pe lidera mondială Karolina Pliskova. În acest moment, distanţa dintre cele două este de numai 185 de puncte, în favoarea cehoaicei.

După eliminarea în sferturi la Wimbledon, Simona Halep a luat însă decizia de a nu evolua la Bucureşti. "Voi mai avea şanse de urca pe primul loc în lume", a spus jucătoarea noastră. Astfel, următoarele turnee ale Simonei Halep vor fi în luna august, peste Ocean, la Toronto şi Cincinnati, competiţii de încălzire pentru US Open.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
wizz air avion la sol
image
image
image
image
image
image
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
image
actualitate.net
image
actualitate.net