Halep crede că poate să bată din nou pe oricine: "Nu m-am gândit la scor!"

Ultima actualizare:

    Halep pare din nou în stare să câştige un turneu WTA. Mâine joacă împotriva britanicei Konta, de la ora 18:00Foto Click!
Halep pare din nou în stare să câştige un turneu WTA. Mâine joacă împotriva britanicei Konta, de la ora 18:00Foto Click!

Simona Halep a învins-o pe Samantha Stosur după ce a fost condusă de australiancă cu 6-4 şi 5-2, iar această revenire miraculoasă a dopat-o din nou cu încredere.

Românca simte că poate bate pe oricine şi spune că împotriva lui Stosur a jucat momentele când adversara avea mingi de meci ca şi când nu ştia cât e scorul. "A fost un meci foarte greu, aşa cum mă aşteptam. Am fost foarte-foarte bucuroasă că am putut să revin, de mult n-am mai revenit într-un meci, iar asta îmi dă încredere că mai pot să joc tenis destul de bine şi la un nivel foarte ridicat. Cred că s-a mai întâmplat în 2014, cu Karin Knapp la Doha. Fratele meu mi-a dat mesaj şi mi-a zis. Trei ani de atunci înseamnă mult şi mă bucur că am revenit la această dorinţă de a câştiga chiar şi când sunt condusă foarte mult.

Cred că am condus foarte mult acolo şi am pierdut meciul, însă va fi o nouă partidă. Este o jucătoare foarte bună, are o formă extraordinară acum, joacă în top 10, a ajuns şi ea. A avut rezultate foarte bune, însă va fi un meci bun din punctul meu de vedere şi o să dau tot ce pot ca să câştig", a declarat Halep.

Constănţeanca poate reveni mâine pe locul 4 WTA dacă va câştiga mâine sfertul cu britanica Johanna Konta.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net