Audiență de fotbal la meciul Federer - Zverev

Ultima actualizare:

    42.517 spectatori s-au îngrâmădit pe Plaza de TorosFoto: EPA-EFE
42.517 spectatori s-au îngrâmădit pe Plaza de TorosFoto: EPA-EFE

Circa 42.000 de mexicani au asistat la meciul demonstrativ dintre Roger Federer și Alexander Zverev

Disputa a fost organizată în Plaza de Toros din Ciudad de Mexico, o arenă inaugurată în 1946 și care este folosită de obicei la luptele cu tauri. Neobișnuită pentru tenis, audiența i-a lăsat fără cuvinte pe cei doi protagoniști. “Sunteţi un public incredibil! Nu am cuvinte să vă mulţumesc”, le-a spus Federer spectatorilor, iar aceștia l-au ovaţionat pe elvețian, aplaudându-l în reprize, de la debutul până la finalul meciului pe care l-a câştigat în trei seturi (3-6, 6-4, 6-2). De o primire la fel de frumoasă s-a bucurat și Alexander Zverev, mai ales că acesta și-a făcut încălzirea purtând un tricou al naţionalei de fotbal a Mexicului. “Nu voi uita niciodată această seară. Mi-aţi oferit una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea”, le-a spus germanul.Acest meci a fost cel de-al patrulea din turneul pe care Federer l-a întreprins în America Latină, turneu care s-a încheiat ieri, la Quito (Ecuador), și care i-a adus 10 milioane de dolari. Totodată, la Ciudad de Mexico a fost doborât și recordul de audiență pentru un meci de tenis, record care data din 8 iulie 2010, când Kim Clijsters (Belgia) și Serena Williams (SUA) au jucat în fața a 35.681 de spectatori, pe stadionul ”Roi Baudouin” din Bruxelles. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
profimedia 0871124364 jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Jose Mourinho (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Andy Murray (EPA) jpg
Gloria Buzau Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Andres Sfait (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net