Şumudică, pe urmele lui Reghecampf

Ultima actualizare:

    Antrenorul giurgiuvenilor are două victorii mai puţin faţă de rival în meciurile Astrei cu Steaua,  dar anul acesta are şansa să-l egaleze şi chiar să-l depăşească, primul pas urmând să-l facă diseară
Antrenorul giurgiuvenilor are două victorii mai puţin faţă de rival în meciurile Astrei cu Steaua, dar anul acesta are şansa să-l egaleze şi chiar să-l depăşească, primul pas urmând să-l facă diseară

Marius Şumudică şi Laurenţiu Reghecampf se duşmănesc de mult timp, niciunul nescăpând ocazia de a-l ironiza pe celălalt în spaţiul public. Acum, tehnicianul oaspeţilor are o miză specială. Inamicul său de pe banca roş-albastră are şase succese contra Astrei, cu două mai mult faţă de ceea ce a reuşit el împotriva trupei din Ghencea.

“Şumi” e un antistelist declarat şi se referă la formaţia bucureşteană folosind expresia “FCSB”. L-a acuzat pe Reghecampf că patronul îi dictează primul 11 sau schimbările şi i-a “înţepat” chiar pe jucătorii “militari”. Ultimul pe listă e Tănase, fotbalist despre care a spus că “s-a dat lovit” la naţională, dar de fapt va juca contra giurgiuvenilor.

“E accidentat, dar îşi va reveni şi Şumudică să se pregătească pentru el fiindcă va juca şi sunt sigur că o să şi marcheze”, i-a răspuns Reghecampf. “Le e frică de noi. Îmi place. Impunem respect”, a comentat “astralul”. Dar, pe lângă vorbele grele aruncate, există şi orgolii. Ultima întâlnire directă a făcut-o pe Astra campioană, 2-0, iar Steaua s-a mulţumit cu locul secund la finalul campionatului. Astfel, Şumudică are ocazia de a arăta că acel succes nu a fost o întâmplare şi poate ajunge la acelaşi nivel cu Reghecampf în privinţa derby-urilor directe. De fapt, îl poate chiar depăşi, pe lângă duelul de diseară fiind şi confruntarea din decembrie, tot în Liga I, dar şi o posibilă întâlnire în Cupa Ligii.

În momentul de faţă, Şumudică are patru victorii şi trei înfrângeri ca antrenor al Astrei în faţa celor din Ghencea, iar Reghecampf se poate lăuda cu bilanţul: şase victorii, un egal şi două eşecuri în derby-urile sale cu actuala campioană. Oricum, Şumudică nu va putea sta pe bancă diseară fiindcă suspendarea primită după ce a fost prins la pariuri va expira după acest joc. Totuşi, rezultatul i se va atribui, mai ales că a recunoscut că a pregătit alături de secunzi toate detaliile jocului. „Valorile sunt sensibil egale şi cu lotul pe care-l am nu îmi e frică de nicio echipă”, a explicat acesta. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
Gica Hagi 1 1280x720 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net