Higuain a agăţat o spadasină sexy, dar a ieşit un mare scandal

Ultima actualizare:

    Antonella Fiordelisi
Antonella Fiordelisi

Atacantul argentinian Gonzalo Higuain de la Juventus şi-a complicat singur viaţa după ce a îndrăznit s-o abordeze pe Instagram pe una dintre cele mai atrăgătoare sportive din Italia, spadasina Antonella Fiordelisi.

Tânăra de 18 ani a relatat cu lux de amănunte unei reviste italiene felul în care Higuain a încercat să-i intre în graţii. "În urmă cu o lună şi jumătate, Higuain mi-a lăsat un mesaj privat. Mai întâi au fost doar "emoticoane" cu săruturi. I-am răspuns şi am dialogat puţin. M-a întrebat câţi ani am, de unde sunt şi dacă fac sport. Apoi mi-a cerut însă o fotografie cu fundul meu. Voia să vadă dacă e adevărat sau trecut prin photoshop. I-am trimis o poză din faţă, dar el a mi-a cerut alta. I-am mai trimis una, tot din faţă, dar el mi-a rîspuns cu un "emoticon" care râde, după care n-a mai zis nimic", a povestit Antonella.


    Gonzalo Higuain
Gonzalo Higuain

Fără să vrea, spadasina a provocat ulterior într-un scandal de natură sexuală. Mai exact, tot pe Instagram, i-a povestit unui necunoscut întreaga poveste, numindu-l pe Higuain "bolnav" pentru faptul că i-a solicitat poze cu posteriorul. Discuţia a ieşit la iveală pe reţelele de socializare, iar frumoasa sportivă a dat de belea.

"N-am vrut să-l ofensez. A fost doar o expresie pe care o folosesc tinerii. Îl invit la o cafea pe Higuain pentru a-mi cere scuze", a mai spus Antonella Fiordelisi.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cu sorin 37 jpg
Banner Constantin Zamfirescu gogoașă
aeroport cluj pixabay jpg
marina voica jpg
banner Mihai Traistariu
seicaru jpg
Jane Seymour, foto Instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net