Anabelle Varane, sora lui Raphael Varane, se bate pentru titlul de Miss Franţa 2019

Ultima actualizare:

    Anabelle a încântat audienţa cu formele saleFoto: Profimedia
Anabelle a încântat audienţa cu formele saleFoto: Profimedia

Anul 2018 trebuie să fi fost unul foarte fericit pentru familia Varane. După performanţa lui Raphael de la Mondialul din Rusia, unde a ieşit campion cu naţionala Franţei, sora mai mică a fotbalistului, Anabelle, rupe podiumurile la frumuseţe.

Puştoaica în vârstă de 19 ani a fost aleasă Miss Dunkerque în septembrie, iar sâmbătă seară a câştigat titlul de Miss Nord-Pas-de-Calais şi totodată dreptul de a participa în decembrie la marea competiţie naţională. Anabelle a fost ceva deosebit la precedenta întrecere şi sora fotbalistului lui Real Madrid speră ca formele sale s-o ajute peste două luni s-o detroneze din fotoliul de Miss Franţa pe Maeva Cooke, deţinătoarea coroanei. Frumoasa cu origini în Martiniqa, de unde este Gaston, tatăl său şi al lui Varane, are şi un important atu în plus. Competiţia se va desfăşura la Lille, în oraşul natal al "Varanilor", pe 15 decembrie. Toată lumea va fi de partea lui Anabelle, şi, speră ea, inclusiv juriul.

Anabelle Varane s-a deosebit de la o poştă, şi nu doar din cauza culorii pielii
Anabelle Varane s-a deosebit de la o poştă, şi nu doar din cauza culorii pielii

În orice caz, numai campioni în familie, asta pentru că oricine ar ieşi Miss Franţa în 2019 Anabelle va primi cu siguranţă oferte din zona modelingului şi o vom mai vedea pe podiumurile de frumuseţe.

Anabelle se va bate în decembrie pentru titlul de cea mai frumoasă femeie din Franţa
Anabelle se va bate în decembrie pentru titlul de cea mai frumoasă femeie din Franţa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Record peste Arad 3 jpg
image
image
image
image
image
image
image png
alina sorescu jpg
Tată de trei copii, îndrăgitul artist își face programul astfel încât să poată petrece timp și cu ei
image png
De Paște, și prezentatorul emisiunii Exclusiv VIP de la Prima TV, a nimerit vreme frumoasă în Dubai alături de soția sa, Oana Turcu, și fiul lor, Tudor
Banner lidia buble
banner ilinca vandici png
banner andreea esca png
image
actualitate.net
image
actualitate.net