«Il Luce» face ocolul lumii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

România, Italia, Elveţia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite şi Spania. Acestea sunt destinaţiile antrenorului român Mircea Lucescu, locuri pe care tehnicianul Şahtiorului le vede într-o perioadă de două  luni, fie de plăcere, fie în interes de serviciu.

Decembrie şi ianuarie sunt luni pline pentru cel mai în vogă antrenor roman al momentului. Mircea Lucescu şi-a făcut agenda de lucru pentru zilele care vin şi programul de sărbători, iar itinerariul său este mai mult decât impresionant.

Vizitează şase ţări şi străbate peste 17.000 de kilometri în mai puţin de două luni. "Il Luce" a venit din Ucraina la Bucureşti, pentru un popas de câteva zile.

A petrecut alături de nepoţi, apoi şi-a făcut bagajele şi a plecat cu soţia sa, Neli, în Italia, lângă Brecia, la cei mai buni prieteni ai familiei. Din "Cizmă", antrenorul "minerilor" de la Doneţk s-a deplasat la Nyon, unde a participat la tragerea la sorţi a optimilor Ligii Campionilor, fază în care a calificat în premieră Şahtiorul lui Ahmetov.

Din Elveţia, a revenit înapoi la Brescia, unde era aşteptat de soţie şi de amicii italieni. După sărbători, Lucescu va "zbura" din nou la Doneţk, unde trebuie să reia pregătirea.

Apoi urmează un drum destul de lung, până în Emiratele Arabe Unite. Acolo, Şahtiorul va participa, la începutul lunii ianuarie, la un turneu amical.

La revenirea din Emirate, tehnicianul nu se va odihni mult timp în Ucraina, pentru că va pleca cu echipa în cantonament. Departe de frigul din Doneţk, în Spania, la Alicante. După perioada de cantonament, "Il Luce" va reveni la Doneţk, întregul său traseu, măsurat în kilometri, depăşind 17.000.

Revelionul,în Italia, cu soţia Neli

simeon stalpnicul png

După tragerea la sorţi de la Nyon, Mircea Lucescu a încheiat conturile cu fotbalul în acest an.

"Gata, vreau să mă odihnesc pentru că am traversat un an greu şi sunt obosit. Psihic mai mult decât fizic. Până după Anul Nou, îmi voi vedea de vacanţă, de familie, de prieteni", a mărturisit antrenorul Şahtiorului Doneţk.

"Il Luce" şi soţia sa intenţionează să petreacă Revelionul în Italia, alături de cei cu care sărbătoresc de ani buni astfel de momente. Antrenorul mai are două variante, o "ofertă" din Turcia, de la unul dintre prietenii săi, dar şi opţiunea unei petreceri mai liniştite, în România, alături de familia fiului său, Răzvan şi Ana.

Şahtior Doneţk, liderul liderilor din Europa

Echipa lui Mircea Lucescu este singura echipă de pe Bătrânul Continent cu un procentaj al punctelor câştigate de peste 90 la sută în sezonul 2010-2011.

În cele 19 etape scurse din campionatul Ucrainei, „minerii" au câştigat de 17 ori, au pierdut o dată şi au făcut o singură remiză. Într-o ierarhie bazată pe punctele cucerite în competiţiile interne, „minerii" au depăşit procentul de 90 la sută, lucru cu care nu se pot lăuda nici măcar „extratereştrii" de la FC Barcelona.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
cer rosu 1 jpg
preturi peste, slatina, olt   foto alina mitran (9) jpg
munte pixabay jpg
caine pixabay jpg
pensie jpg
restaurant 1284351 1280 jpg
vegetables 790022 1280 jpg
cirese pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net