Ei sunt eroii titlului 25 pentru Steaua

Ultima actualizare:

    Au câştigat titlul cu 3  etape înainte de final
Au câştigat titlul cu 3 etape înainte de final

De la Tătăruşanu şi Chipciu până la puştii Vîlceanu şi Grădinaru, Steaua are în acest moment 25 de eroi care au contribuit, mai mult sau mai puţin, la titlul cu numărul 25 din vitrina cu trofee a roş-albaştrilor.

Victoria obţinută de Steaua pe terenul Universităţii Cluj (1-0) a pus capăt luptei pentru întâietate în Liga I, deşi identitatea campioanei se ştia încă de la Crăciun, atunci când trupa lui Reghe a trecut cu bine peste derby-urile cu Astra. Sezonul de primăvară n-a fost decât o defilare roş-albastră, în condiţiile în care inclusiv rivalele formaţiei din Ghencea n-au emis mari pretenţii.

Jucătorii Stelei au cântat împreună cu galeria la finalul partidei

Au câştigat titlul cu 3  etape înainte de final
Au câştigat titlul cu 3 etape înainte de final

Astfel, cu trei etape înainte de finalul sezonului, Steaua are 10 puncte peste ocupanta locului secund, Petrolul, suficient pentru a desface şampania. Înainte de a ataca eventul (finala Cupei cu Astra se joacă la 23 mai), steliştii au timp berechet să sărbătorească aşa cum se cuvine al 25-lea triumf intern din istoria clubului.

Fanii aproape au sărit în teren pentru a celebra alături de favoriţii lor

Au câştigat titlul cu 3  etape înainte de final
Au câştigat titlul cu 3 etape înainte de final

Au făcut-o deja pe teren, la finalul partidei de la Cluj şi au continuat la hotelul din Ardeal unde au fost cazaţi, dar şi la revenirea în Bucureşti, pe Aeroportul Otopeni, unde au fost întâmpinaţi de un grup restrâns de suporteri.

Petrecerea steliştilor a continuat în vestiar

Au câştigat titlul cu 3  etape înainte de final
Au câştigat titlul cu 3 etape înainte de final

Coincidenţa face ca antrenorul Stelei să aibă în acest moment în lot exact 25 de fotbalişti, adică cifra magică trecută în dreptul titlurilor de campioană. În cele 31 de etape, cei mai solicitaţi jucători au fost Tătăruşanu, Gardoş, Szukala şi Stanciu, toţi patru bifând un număr de 28 de partide.

Steliştii au răguşit de cât au cântat în autocar, în drum spre hotel

Au câştigat titlul cu 3  etape înainte de final
Au câştigat titlul cu 3 etape înainte de final

La polul opus se află pariurile de viitor propuse de Reghecampf, puştilor Vîlceanu şi Grădinaru oferindu-li-se ocazia de a debuta în tricoul Stelei, primul chiar cu gol. Rămâne de văzut câţi dintre eroii de astăzi se vor mai afla în Ghencea şi la startul sezonului viitor, atunci când Steaua e considerată încă de acum principala favorită la titlu.

Cei 25 de artizani ai succesului Stelei nu sunt singurii care au dreptul să se considere campioni în aceeaşi măsură. Mai exact, este vorba despre grupul jucătorilor care au părăsit în cursul sezonului corabia stelistă, în frunte cu Chiricheş şi Bourceanu, transferaţi pe bani frumoşi în străinătate. Chiar dacă oficial nu s-a despăţit încă de Steaua, Mihai Costea e trecut de mult timp pe linie moartă.

info steaua
info steaua

Patronul Stelei ar fi putut avea ocazia de a-i felicita personal pe jucătorii săi pentru cucerirea titlului. Ieri dimineaţă, Gigi Becali era aşteptat la casa sa din Pipera în ziua liberă oferită drept recompensă de Penitenciarul Poarta Albă. Până la urmă, finanţatorul campioanei a rămas după gratii, eliberarea sa temporară urmând să aibă loc într-o altă zi, aşa cum au confirmat conducătorii penitenciarului.

simeon stalpnicul png

La fel ca patronul Becali, managerul Mihai Stoica a trăit şi el din puşcărie titlul cucerit de Steaua. Încarcerat la Penitenciarul Rahova, Meme trăieşte însă cu speranţa că va fi liber peste două săptămâni. Motivul? La 23 mai, chiar în ziua în care steliştii vor disputa finala Cupei României, Curtea de Apel va decide dacă-i va schimba sau nu lui Stoica pedeapsa primită în „Dosarul Transferurilor".


    info steaua
info steaua

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net