Petre a driblat din nou moartea!

Ultima actualizare:

Fostul jucător dinamovist a avut parte de o experienţă neaşteptată, derapând cu maşina la 160 de km pe oră, răsturnând-o şi ajungând cu acesta într-un şanţ.

„A fost un moment foarte rapid, în care nu mi-am dat seama de gravitatea celor întâmplate. Am ieşit din maşină viu şi nevătămat, împreună cu copilotul meu am redresat autoturismul şi ne-am continuat cursa. Doar după terminarea acesteia am realizat ce s-ar fi putut întampla", ne-a declarat Florentin Petre.

Petre se poate considera un om extrem de norocos. La doar 24 de ani, Florentin a fost diagnosticat cu un virus hepatic de tip C. A urmat o perioadă de coşmar, părerile doctorilor fiind împărţite. Unii susţineau că pentru el activitatea de performanţă s-a încheiat, alţii erau optimişti.

„Piticul" a strâns din dinţi şi, cu o voinţă de fier, după un an de pauză totală a revenit la antrenamente. În iulie 2001, un alt necaz a venit pe capul lui. În timpul unei partide de pescuit, unul dintre hobby-urile sale, în Delta Dunării, Petre s-a electrocutat şi s-a ales cu arsuri de gradul I, II şi III.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Record peste Arad 3 jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net