Naţionala României se mută în Premier League

Ultima actualizare:

De câteva luni Ciprian Marica e liber de contract după ce şi-a reziliat înţelegerea cu Schalke, şi acum, chiar dacă perioada de transferuri s-a încheiat, el poate semna cu orice club. Toată vara a urmat un program strict de pregătire, alături de preparatorul fizic al "tricolorilor", Marius Dima, dar şi de Florentin Petre, fostul său coleg de la Dinamo.

Iar rezultatele s-au văzut: a marcat extrem de repede împotriva Ungarieri, a pasat decisiv pentru golul lui Pintilii şi acum e asaltat de cluburile din Albion. West Ham, echipa unde evoluează Răzvan Raţ, şi-a trimis reprezentanţii la partida cu Ungaria, iar presa din Anglia a anunţat că antrenorul Sam Allardyce vrea ca atacantul să semneze imediat pentru a-l putea folosi duminică în partida din campionat cu Southampton. Dacă nu va fi coleg cu Raţ, Marica are şi varianta Arsenal, antrenorul Arsene Wenger având deja toate datele despre jucător, iar banii nu sunt o problemă. Spre exemplu zilele trecute "tunarii" l-au luat pe Ozil de Real Madrid şi au plătit nu mai puţin de 50 de milioane de euro.

Rămâne doar ca Marica să aleagă oferta convenabilă, amândouă cluburile putând să-i ofere salariul solicitat de aproximativ două milioane de euro pe an. Dacă s-ar realiza mutarea, atacantul ar fi al treilea titular al echipei naţionale ce ar activa în Anglia, după Raţ şi Chiricheş, căpitanul "tricolorilor" din partida cu Ungaria fiind fundaşul celor de la Tottenham.

Greu fără Alex Bourceanu

Fundaşul dreapta al "tricolorilor" în meciul cu Ungaria crede că absenţa lui Bourceanu va conta în jocul cu turcii: "Va fi foarte greu fără Bourceanu, pentru că este un jucător foarte valoros. Aştept însă să fim susţinuţi de suporteri, am demonstrat că merităm asta, la meciul cu Ungaria. Turcia are o echipă bună, dar nu ne temem de niciun jucător al lor".



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Virgil van Dijk si doi dintre cei trei copii ai lui Diogo Jota (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (Facebook, Al Nassr) jpg
Fotbalistul Gică Hagi a purtat cu cinste tricoul cu numărul 10 jpeg
Cristi Chivu (Facebook, Inter) jpg
Luis de la Fuente, selectionar nationala Spania (EPA) jpg
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Robert Lewandowski (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net