Messi, făcut praf de suporteri

Ultima actualizare:

    Messi a fost un  anonim în meciul  cu Granada
Messi a fost un anonim în meciul cu Granada

Catalanii nu au suportat umilinţa cu modesta Granada, dar mai ales faptul că rivala Real Madrid a depăşit Barcelona în clasament, echipa fiind acum pe locul trei în Primera. Dintre toţi fotbaliştii grupării catalane, brazilianul Neymar a ieşit cel mai rău, la vederea sa ultraşii imitând sunetele unei maimuţe.

După fluierul final al partidei, mai mulţi susţinători ai Barcei i-au aşteptat pe elevii lui Martino la vestiare. Rând pe rând, fotbaliştii s-au suit în limuzinele lor, dar tot au putut auzi „cuvintele de laudă" adresate de cei aflaţi după gardul de protecţie, iar „Să vă fie ruşine!", "Vă gândiţi doar la Mondial" sau "Fii de curvă!" au fost printre cele mai folosite. Dacă Mascherano a discutat pentru puţin timp cu mulţimea nervoasă aflată la porţi, nu la fel a putut face şi Neymar.

Cum a intrat în colimatorul contestatarilor, lui i s-au adresat cuvinte rasiste şi, la unison, au fost imitate sunetele unei maimuţe. A urmat portarul Pinto căruia i s-a cerut să părăsească echipa. "Pleacă de la Barca, ratatule!", a fost mesajul. Nici Messi nu a scăpat de corul de fluierături, iar zilele acestea va avea loc o întâlnire între lideri vestiarului şi cei ai galeriei.

«Tata» vorbeşte de ghinion

"Tata" Martino îşi scuză elevii şi susţine că meciul cu Granada a fost pierdut pentru că echipa sa nu a avut noroc. "Campionatul nu mai depinde de noi, dar nu am nimic să le reproşez jucătorilor. Au încercat totul, au avut multe ocazii, însă mingea nu a vrut să intre în poartă. Nu mă simt bine cu acest rezultat, dar asta nu înseamnă că ne dăm bătuţi. Nu trebuie să confundăm tristeţea unui eşec cu renunţarea", a spus antrenorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net