Zicu face tuşa pe 20.000 € pe lună!

Ultima actualizare:

    Ianis Zicu (Foto: Răzvan Păsărică)
Ianis Zicu (Foto: Răzvan Păsărică)

Ianis Zicu a fost unul dintre trans­­ferurile de răsunet ale ploieştenilor, alături de Adi Mutu. Însă, machidonul, chiar dacă e printre cei mai bine plătiţi din lot cu un salariu de 20.000 de euro lunar, nu e nici pe departe printre titulari.

De la startul mini-returului, „lupii" au jucat împotriva celor de la FC Braşov, 1-1, şi acasă cu Oţelul, 2-0. Dacă în partida de debut Zicu s-a regăsit în primul 11 şi a bifat 52 de minute, duminică seara în disputa cu moldovenii a fost ţinut pe bancă.

Oficial, antrenorul Cosmin Contra a explicat că decizia a fost de ordin tactic. „Nu am fost dezamăgit de Zicu după meciul cu Braşov. Pur şi simplu, jocul a cerut alte schimbări. La 0-0 era pregătit să intre, fiindcă făceam toate schimbările ofensive, dar când am văzut că nu mai dăm al doilea gol am vrut să închid puţin jocul şi l-am băgat pe Mustivar", a spus "Guriţă". Totuşi, neoficial, jocul modest de la Braşov l-a costat, iar criticile n-au întârziat.

"Nu am fost mirat că nu s-a aflat printre titulari, pe mine mă surprinde trans­­ferul lui. Zicu e lent, el stă la marginea careului şi aşteaptă mingea. Cred că mai sunt locuri pentru el, dar la echipe din Liga a doua", a comentat fostul selecţioner Mircea Rădulescu despre fotbalistul care încasează 20.000 de euro lunar şi care la parafarea contractului cu Petrolul a încasat o primă substanţială, în jur de 150.000 de euro.

simeon stalpnicul png

Tehnicianul Cosmin Contra a anunţat că echipa sa a ieşit din lupta pentru laurii de campioană. „Chiar nu mă mai gândesc la titlu. Vrem să luăm fiecare meci în parte şi vom vedea de la mijlocul returului unde vom fi în clasament. Dacă ne vom situa acolo, sus, nu vom spune nu luptei pentru titlu. Sper să avem în continuare aceeaşi atitudine ca-n meciul cu Oţelul", a spus Contra.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net