52 de echipe s-au luptat pentru Cupa României la minifotbal

Ultima actualizare:

După câștigarea titlului de campioni ai României în 2011, Consiliul Judeţean Buzău reușește anul acesta cel de-al doilea trofeu din istoria sa, câştigarea trofeului Cupei României la Minifotbal. Echipa din Buzău s-a impus în finală în faţa echipei Revine Suceava cu scorul de 4-2. În finala mică, meciul s-a terminat la egalitate, 2-2, Avantaje Deva înving la lovituri de departajare revelația acestei competiții, Cora Pantelimon, cu scorul de 4-2.

Titlul de cel mai bun portar al competiţiei a fost adjudecat de Valentin Manolache (Pera BMW Deva), iar premiul pentru cel mai bun jucător a revenit arbitrului divizionar Georgian Ionescu (Consiliul Județean Buzău).

Toate cele patru echipe ajunse în finalele Cupei au primit drept premii un echipament sportiv.

"Organizarea acestei ediții a Cupei României cu 52 de echipe şi peste 1.000 de jucători reprezintă un succes al minifotbalului românesc care confirmă trendul său ascendent în România, ca parte a strategiei de proiectare instituţională pe care ne-am asumat-o la nivelul conducerii federaţiei. Suntem o organizaţie sportivă foarte tânără, dar avem ambiţia de a deveni una dintre cele mai moderne federaţii din punct de vedere al abordării domeniului sportiv", ne-a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România.

Seria evenimentelor de minifotbal de la nivel naţional continuă la finalul acestei săptămâni când la Hunedoara va avea loc faza finală a Campionatului Național de Minifotbal cu cele mai bune 20 de echipe din România din cele peste 2.000 de la nivel național.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net