Astra şi Petrolul s-au predat

Ultima actualizare:

    Petrolistul Juan Albin  speră să câştige un  trofeu în acest sezon
Petrolistul Juan Albin speră să câştige un trofeu în acest sezon

Steaua a fost tot timpul un iepure alergat de doi dulăi obosiţi: Astra şi Petrolul.

Măcar pentru ideea de competiţie, conducătorii celor două cluburi puteau să ne mintă că vor rămâne în cursă până când matematica îi va contrazice. Din păcate, n-a fost aşa. "E mai importantă victoria pentru FC Braşov decât pentru Astra. M-aş bucura să rămână în prima ligă. Mereu am avut o relaţie bună cu cei de la FC Braşov", a spus Ioan Niculae, patronul giurgiuvenilor, după înfrângerea de duminică. Dacă alături la asta şi iritarea petrolistului Răzvan Lucescu când e întrebat de titlu, ce mai poţi spune?

Chiar dacă în minte îţi vin cuvinte ca trădare, noncombat sau predare, mai bine taci. Pentru cele două echipe, AS Roma, Borusia Dortmund sau AS Monaco, care nu mai au şanse în faţa lui Juventus, Bayern sau PSG, dar totuşi îsi câştigă meciurile, sunt nişte proaste.

În aceste condiţii Steaua ar trebui să primească deja trofeul, iar în Liga I ar trebui să se implementeze regula din Cupa Davis, când dacă o echipă ajunge prima la trei, restul meciurilor nu se mai joacă. Nu de alta, dar am asista la mai puţine jocuri de culise sau meciuri plictisitoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net