Astra, cu un picior în grupele Ligii Europa

Ultima actualizare:

Goluri pe bandă rulantă. Adversarii au înscris primul gol prin Adi (minutul 83), imediat Ivanovski a egalat (86), după care scenariul s-a repetat: Van Kessel (88) i-a dus pe adversarii în avantaj, iar Tembo a închis tabela (89).

Isăilă a luat lecţii de la Cornel Dinu. Tehnicianul Daniel Isăilă nu a fost mulţumit de prestaţia elevilor săi, dar e fericit că echipa sa a reuşit să se califice. "Nu am tremurat, dar sunt puţin supărat. I-am avertizat încă din tur că nu e totul rezolvat. Acum, nu am reuşit un meci prea bun, am primit goluri cu foarte mare uşurinţă. Nu avem soluţii ofensive pe bancă, dar asta e, trebuie să jucăm. Am învăţat de la Cornel Dinu că aceste calificări se câştigă, nu se joacă. Asta rămâne, calificarea, nu contează cine marchează, important e cine câştigă", a spus antrenorul Astrei.

Găman: "Suntem la mâna sorţi". Fundaşul giurgiuvenilor Valerică Găman a anunţat că-şi doreşte un adversar puternic în play-off. "Ne-am relaxat şi fotbalul te taxează, dar am marcat repede de fiecare dată când am luat gol. Ne-am gândit că am putea ajunge în prelungiri, dar până la urmă au dispărut emoţiile. Încă de când am început să jucăm în preliminarii am spus că orice pentru noi este un bonus. Acum mi-aş dori să jucăm cu o echipă cât mai bună pentru a ne simţi fotbalişti. Oricum, suntem la mâna sorţi", a explicat Găman.

Seto vrea să întâlnească pe Tottenham sau Sevilla. Unul dintre cei mai buni jucători ai Astrei, Takayuki Seto, vrea ca adversarul din play-off să fie unul de calibru. "Ne-am complicat singuri, dar important e că ne-am calificat. Ne bucurăm că am ajuns până aici, ne interesează mult cupele europene şi am refuzat să plec în Qatar tocmai pentru că vreau în Europa. Acum, m-aş bucura dacă vom întâlni pe Tottenham sau Sevilla", a declarat Seto.

Tribune goale. La meciul de pe Arena Naţională nu au asistat decât 1.500 de spectatori, însă pe parcursul primei reprize s-au făcut auziţi. Un grup de susţinători ai giurgiuvenilor au avut câteva scandări patriotice: "Pământ românesc, Ţinutul Secuiesc" şi "România-i ţara mea şi nu vreau să dau din ea".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
sarmale in Japonia Captura Video HaiHui în doi jpg
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net