Liga Europa / Pandurii, în coada Europei după eşecul cu Dnipro

Ultima actualizare:

Din păcate pentru gorjeni, obiectivul n-a fost atins. Pandurii a părut că are doar un singur jucător de acest nivel, Eric de Oliveira, şi atât e prea puţin. Brazilianul a marcat şi aseară, de această dată din penalty, reducând diferenţa în minutul 70, când Dnipro avea deja 2-0 datorită golurilor lui Kalinici şi Zozulja. S-a încheiat 4-1 însă, pentru că Skakhov, 85, şi Kravcenko, 90, au marcat pentru o victorie liniştită.

Pentru Pandurii nu mai rămân decât statisticile, care sunt mai mult sau mai puţin elocvente. Pentru prima participare din istoria clubului într-o competiţie europeană a fost bine. Oamenii lui Pustai nu s-au făcut de râs, acasă au pierdut la mare bătaie, dar în deplasările de la favoritele grupei n-au făcut faţă, luând 3 goluri de la Fiorentina şi 4 de la Dnipro.

Gorjenii au arătat că vor să se ia de gât cu jucători mult mai valoroşi şi mai bine plătiţi decât ei, dar câteodată nu e suficient să vrei, ci trebuie să mai şi poţi. Până la urmă, Pandurii are un singur punct în zestre şi doar polonezii de la Legia Varşovia, care au înfrângeri pe linie, sunt mai slabi ca ei. Ultimul joc, cel cu Pacos, de la Cluj, nu poate salva nimic, ci doar puţină mândrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Jim Caviezel FOTO Pixshark
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net